EDITORIAL / PSD contra PSD!

0
431

Nu suntem în filmul regizorului american Robert Benton „Kramer versus Kramer” (1979), s-a spus o capodoperă de manipulare emoţională a spectatorului şi chiar a criticilor de film, încărcat de premii şi nominalizări Oscar, Globul de Aur şi BAFTA. Suntem într-un alt film „PSD contra PSD”, cu o distribuţie, care nu mai are nevoie de prezentare, cu critici pe măsură. Unii, de pe malul opoziţiei, cum este şi firesc, alţii chiar din interiorul câmpului social-democrat. Pe scurt, premierul Mihai Tudose, „coborât” în sondajul pe luna septembrie, a operatorului Avangarde, aproape la jumătate din cota de încredere avută în luna precedentă, „picaj” confirmat, deloc surpinzător, şi de măsurătorile IMAS, a anunţat că a cerut „pasul înapoi” pentru miniştrii Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Viorel Ilie, pe motivul problemelor cu justiţia, pe care nu îi mai vrea în guvern. Volens-nolens a intrat în coliziune cu liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, care însă nu mai poate repeta un alt episod, identic de costisitor în planul imaginii, de tipul… Sorin Grindeanu. De la Craiova, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că „dacă se impune o remaniere, atunci remaniere să fie”. Însă în opinia sa nu sunt decât două opţiuni: ori Mihai Tudose rămâne, ori PSD pierde guvernarea. Fiindcă dacă şi acest guvern ar cădea ar trebui să-şi pună întrebarea dacă social-democraţii mai au capacitatea să guverneze. Ceea ce pe cale de consecinţă exclude o demisie a premierului. Numai că acesta s-a văzut atacat vehement şi din câmpul ALDE, aliat la guvernare, eurodeputatul Norica Nicolai – un tenor al partidului său – reamintindu-i că „de această situaţie se ştia de mai multă vreme, fără să se fi luat măsuri”. Şi tot Norica Nicolai avertizează: „Tot ce pot să vă spun în momentul de faţă este că ministrul Viorel Ilie are sprijinul partidului şi nu vom accepta această remaniere”. Mesajul său fiind întărit de Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului şi al ALDE, de a nu ceda în faţa premierului Mihai Tudose. Criza din PSD nu a mai putut fi aşadar ascunsă, de o vreme, fiindcă acolo unde este fum, există şi sursa acestuia: focul. Şi problema nu este reorientarea fumului, ci stingerea focului. Care nu se poate stinge reorientând fumul. Tensiunea din sânul coaliţiei de guvernare a crescut de la o zi la alta, misiunea cea mai dificilă revenind comunicatorilor, puţini la număr, social-democraţi. Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, unul dintre aceştia, nici simpatic, nici excesiv de antipatic, opinând între altele că ar fi vorba „de o problemă de comunicare între partid şi guvern”. Misiune dificilă şi pentru Codrin Ştefănescu. Ca într-un banc, de pe vremuri, privind o confruntare ruso-chineză, la frontiera comună, prezentat de agenţiile de presă ale celor două ţări, TAS şi China Nouă. Şi, bineînţeles cosmetizată, de „vechiul” Agerpres, care vorbea de un colocviu pe teme agrare a celor două ţări, acum – evident – pe un alt făgaş. Şedinţa CExN al PSD la care Liviu Dragnea şi Mihai Tudose au venit împreună, deşi urmau să se confrunte fără menajamente, rămânea de văzut cum va juca Liviu Dragnea şi această… carte. Mihai Tudose şi-a pus demisia pe masă, în contextul unei dispute teribile, încleştate, febrile. La închiderea ediţiei “războiul pentru putere” nu se încheiase.