Clădirile nereabilitate din Centrul Vechi, notificate pentru o impozitare cu 500%

0
460

Proprietari de clădiri din Centrul Vechi au fost notificaţi de către Primăria Craiova să-şi îngrijească imobilele în termen de un an. Dacă nici în acest răstimp nu demarează lucrările de refacere a caselor, în special a faţadelor, deţinătorii lor au fost atenţionaţi că vor fi suprataxaţi cu 500% la impozitul pe clădire.

Primăria Craiova, prin Serviciul Disciplina în Construcţii, a demarat procedura de notificare a proprietarilor care nu îşi îngrijesc imobilele şi curţile. Potrivit autorităţilor locale, acestora li s-a dat un termen de un an ca să ia măsurile de rigoare pentru modernizarea clădirilor cu aspect neîngrijit. „În această perioadă, Poliţia Locală şi Serviciul Disciplina în construcţii lucrează la această inventariere. Nu s-au aplicat, deocamdată, amenzi, însă după ce va trece acel termen pe care îl dă Disciplina în construcţii, de un an, proprietarii care nu se conformează vor fi sancţionaţi”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Cine depune documentaţia scapă de supraimpozitare

Vor fi notificate, spun autorităţile, toate clădirile care sunt în paragină şi care fac obiectul regulamentului privind impozitarea de 500%, care a fost aprobată şi la Craiova, la sfârşitul anului trecut. „Știţi bine, s-a specificat de la început că cine depune documentaţia pentru autorizaţie de construcţie ca să refacă clădirea respectivă va fi lăsat, pe toată perioada de valabilitate a autorizaţiei de construcţie, să-şi refacă clădirea. Cei care nu vor depune nici măcar autorizaţia pentru refacere vor fi trecuţi în lista celor cu impozitare de 500%”, a menţionat primarul Genoiu.

Municipalitatea îşi reface propriile clădiri

Pe lista clădirilor în paragină, aflate în prag de notificare şi care riscă să fie supraimpozitate, se află şi câteva imobile din Centrul Vechi al Craiovei. O astfel de clădire este cea de pe strada „Romain Rolland” şi care aparţine chiar municipalităţii. Reprezentanţii Primăriei au explicat că respectiva clădire face obiectul unui proiect european, iar la ora aceasta se lucrează la documentaţie. „Fiind vorba de un monument istoric, şi acea clădire intră în grupul celor trei imobile pe care le avem noi în obiectiv: cea de pe Romain Rolland, apoi Casa Rusănescu, actualmente Casa Căsătoriilor şi Școala Obedeanu. Pebtru toate cele trei clădiri, la ora aceasta, se lucrează la documentaţie pentru a fi introduse pe o axă de reabilitare – monumente istorice”, a precizat edilul Craiovei.

Societatea civilă şi arhitecţii au cerut salvarea Casei cu copaci

O altă clădire, care se află chiar în stadiul de ruină, este clădirea cu copaci în interior din Centrul Vechi. Autorităţile au precizat că acest imobil nu este monument istoric şi va face obiectul unei dezbateri pe care autoritatea locală deja am lansat-o, în sensul de a găsi o variantă pentru refacere. „Putem să o concesionăm spre refacere cu o destinaţie bine precisă sau, eventual, va fi scoasă la vânzare. Se pare că, din discuţiile noastre, cele mai multe păreri înclină – am cules şi de la societatea civilă şi de la Uniunea Arhitecţilor – să o refacem noi”, a dezvăluit reprezentantul Primăriei Craiova, primarul Mihail Genoiu.

Imobilul va fi transformată în punct de informare pentru turişti

Problema pe care o ridică această casă este că se află într-un stadiu foarte avansat de degradare, practic doar faţada mai există din ea. Autorităţile spun însă că, având în vedere că nu este vorba de un monument istoric, intervenţia asupra ei va fi, totuşi, destul de uşoară. Clădirea va fi construită practic de la zero, respectându-se arhitectura pe care a avut-o la faţadă şi care se mai păstrează foarte puţin. După ce va fi reabilitată, clădirea va rămâne în patrimoniul public al oraşului, Primăria Craiova intenţionând să instaleze acolo un punct de informare pentru turişti, care nu există în acest moment. Planurile legate de această clădire există deja de doi ani, fiind lansate imediat după finalizarea lucrărilor de refacere a infrastructurii din zona veche a oraşului, dar nu s-au concretizat nici până acum.