Despre „realitatea” fictivă zilnică, cât mai cântăreşte adevărul în perioada actuală şi ce efecte poate avea lipsa educaţiei şi a modelelor am încercat să aflăm într-un interviu cu psihologul clinician Mihail Jianu. Folosită, ca de altfel în toate timpurile, minciuna este asociată şi cu lejeritatea de a obţine anumite foloase în interval foarte scurt de timp. Lipsa unei educaţii solide, a respectării unor principii clare şi comoditatea mentală sunt tot atâtea trăsături ce construiesc, cărămidă cu cărămidă, tabăra superficialităţii şi a minciunii. Ce vedem în jurul nostru pare a fi desprins dintr-un film de prost-gust. Domeniile de interes social – medicină, învăţământ –, liderii de opinie şi tendinţa de a vedea lucrurile în alb sau negru, toate acestea ne sugerează că minciuna este premeditată şi este o oglindă a degradării sociale pe care o traversăm.
Minciuna, în societatea actuală, a ajuns un „modus vivendi”. Care să fie cauzele acestei involuţii comportamentale?
Minciuna este un semn de slăbiciune intelectuală bazată pe lipsa de educaţie şi de modele familiale, sociale care să aducă adevărul şi sinceritatea la locul cuvenit. La început minţi instinctiv, din teamă, ca să te protejezi. Nu realizezi că este o slăbiciune a personalităţii tale. Cu timpul, cu cât situaţia devine mai complicată în urma minciunilor, planifici minciuna. Astfel, iroseşti o parte din energie şi gândire accentuând propria stare de slăbiciune în faţa provocărilor realităţii. „Realitatea” fictivă paralelă creată îţi asigură o oarecare protecţie, dar trăieşti permanent cu teama spargerii oglinzii false a minciunii. Spargere care ar duce la confruntarea cu adevărul. Teama asta te face să îţi conştientizezi slăbiciunea, dar eşti incapabil să schimbi starea de lucruri, te-ai afundat. Prin minciună se asociează şi uşurinţa de a obţine anumite foloase fizice, materiale, emoţionale în timp scurt.
Sinceritatea mai poate fi definită ca o trăsătură fundamentală a relaţiilor interumane?
Prin sinceritate poţi să dobândeşti stăpânire de sine, autocunoaştere şi o bună cunoaştere a celorlalţi, chiar şi relaţiile ce se dovedesc a fi mai delicate, tu vei fi capabil să le modifici în bine sau să le excluzi din viaţa ta, fără a-ţi afecta echilibrul interior şi fără a leza cealaltă persoană.
Cum explicaţi pseudo-calificările unora dintre cei ce ne conduc destinele? Se poate vorbi de o exacerbare a mistificării în detrimentul unei autoevaluări corecte?
Lipsiţi de o personalitate marcantă, un caracter deficitar, o educaţie făcută în salturi şi o stimă de sine precară, se aşteaptă doar la impunerea unor idei preluate şi acte imitative slabe.
Prin câte forme de exprimare, în realitate, noi oamenii putem minţi? Minciuna dăunătoare, minciuna distructivă, minciuna albă, minciuna COMPULSIVĂ sunt câteva din tipurile de minciuni, uneori minciuna este asociată cu exagerarea, pentru a da o greutate informaţiei sau poveştii.
Dacă am face un sondaj de opinie, cred că 99,99% din noi vom spune că nu am minţit, nu suntem de acord cu minciuna şi mincinoşii sunt de detestat. Cum de ne putem dedubla gândirea atât de mult?
Nu este vorba de dedublare, ci de modelul de viaţă adoptat, de sintagmele şi stereotipiile zilnice şi de imaginea noastră care o expunem în societate.
„Scopul scuză mijloacele” este un mecanism de conduită actuală, livrat îndeobşte de aşa-zisele elite contemporane. Cât de periculos este acest precept motivaţional în raport cu tânăra generaţie, văduvită de elemente de rigoare morală şi profesională?
De la Nicolo Machiavelli avem sintagma „scopul scuză mijloacele” şi se referă, de obicei, la impunerea prin violenţă a legilor şi instituţiilor. Nu sunt de acord cu violenţa fizică sau psihică.
Adevărul rămâne un factor decisiv în formarea noastră ca oameni. Totuşi, în această perioadă istorică pe care o parcurgem, mediul, instituţiile publice şi private, persoanele în general, par să ne arate că adevărul preţuieşte din ce în ce mai puţin. Cum putem schimba această stare de lucruri?
Prin educaţie autentică, prin lecturarea cărţilor în mod permanent, prin respectarea unor principii şi reguli familiale, sociale, prin asumarea responsabilităţilor personale pozitive sau negative. 
Cercul hedonist, al comsumismului şi al plăcerilor ce trebuie satisfăcute imediat cuprinde cât mai multe persoane. Invariabil, corporaţiile prin reclamele lor incisive cultivă nevoi, adesea create artificial. Cât de moral este ca minciuna să fie folosită în asemenea mod?
Aici, nu cred că este vorba doar de minciună, ci de o manipulare violentă asupra psihicului uman. Vinovat se face omul credul, naiv şi comod care se lasă pradă ofertelor „imbatabile”.
Mircea Eliade spunea că valoarea tinereţii rezidă în efemeritatea sa. Chiar dacă minciuna ca instrument de a acţiona este mai mult sau mai puţin durabilă, ce soluţii credeţi că pot lua tinerii, adolescenţii pentru a-şi clădi un destin pe adevăr şi responsabilitate?
Să fie sinceri cu ei în primul rând, să fie corecţi, să îşi asume totul, să nu se lase influenţaţi de superficialitatea şi influenţa exterioară.
