Potrivit IPJ Dolj, în data de 12.10.2016, în jurul orei 05.30, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie, aflându-se în patrulare pe strada George Enescu, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul, însă conducătorul auto nu a respectat semnalele poliţiştilor, accelerând pentru a scăpa. Poliţiştii au trecut la urmărirea acestuia pe mai multe străzi, până pe strada Râului, unde au reuşit blocarea autoturismului urmărit. Conducătorul autoturismului a încercat să fugă, însă poliţiştii l-au prins şi imobilizat, fiind condus la sediul secţiei de poliţie. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că se numeşte M. DORIN, de 21 ani, din comuna Murgaşi, constatându-se că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis.