Cele mai recente descoperiri în arheologie şi numismatică, prezentate la Craiova de specialişti din ţară şi străinătate

0
471

Muzeul OltenieiAproape 80 de specialişti de la numeroase instituţii de prestigiu din România, ca şi din Bulgaria, Macedonia şi Republica Moldova, se află zilele acestea la Craiova, unde, la invitaţia Muzeului Olteniei, participă la cea de-a VI-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Oltenia. Interferenţe Culturale” şi la cel de-al XXXIII-lea Simpozion Naţional de Numismatică. Lucrările au fost deschise ieri, în sala de conferinţe a Secţiei de Istorie-Arheologie a instituţiei craiovene, în prezenţa oaspeţilor, şi continuă şi pe parcursul zilei de astăzi, pe secţiuni: Arheologie Preistorică, Arheologie şi Istorie Antică, respectiv Numismatică antică şi medievală, Numismatică modernă şi contemporană. Toate comunicările susţinute urmează să fie publicate în volumul „Oltenia. Studii şi Comunicări. Istorie-Arheologie”, care va apărea la începutul anului viitor. Mâine, participanţii la Conferinţa Internaţională „Oltenia. Interferenţe Culturale” şi la Simpozionul Naţional de Numismatică vor face o excursie documentară la monumente arheologice din Olteniei.

Reluată după o întrerupere de un an – în 2015 nu a putut fi organizată, din motive obiective –, Conferinţa Internaţională „Oltenia. Interferenţe Culturale” reuneşte la Craiova, în perioada 12-14 octombrie, specialişti de la prestigioase instituţii din ţară şi din străinătate – universităţi, institute de arheologie, muzee –, pentru a-şi prezenta cele mai recente şi importante cercetări şi descoperiri arheologice şi numismatice.

Împărtăşesc informaţiile din ultimul an de cercetări

„Conferinţa reprezintă un bun prilej, atât pentru distinşii invitaţi, cât şi pentru specialiştii Secţiei de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, să împărtăşească informaţiile pe care le-au dobândit în urma unui an de cercetări. În acelaşi timp, este un prilej deosebit pentru colegii mei de a obţine cât mai multe informaţii ştiinţifice care să îi ajute în determinarea ştiinţifică a patrimoniului pe care îl avem. Muzeul Olteniei deţine în prezent o foarte bogată colecţie de numismatică – aproape 40.000 de piese”, a precizat, ieri, la deschiderea evenimentului, arheolog dr. Florin Ridiche, managerul instituţiei.

«Ca şi în ceilalţi ani, conferinţa se concentrează numai pe arheologie şi numismatică, aceasta şi pentru faptul că celelalte secţiuni, de istorie medievală, istorie modernă şi contemporană, sunt organizate de câţiva ani buni de Universitatea din Craiova – Facultatea de Știinţe Sociale, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”», a adăugat acesta. Conferinţa Internaţională „Oltenia. Interferenţe Culturale” s-a deschis cu un moment de reculegere păstrat în memoria profesorilor şi cercetătorilor pe care, anul acesta, istoria şi arheologia naţională i-au pierdut: Alexandru Vulpe, Gheorghe Popilian şi Ion Motzoi-Chicideanu.

„Această conferinţă s-a impus deja ca una dintre cele mai serioase”

Între invitaţii la eveniment se află şi dr. Eugen Nicolae, directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti – instituţie cu care Muzeul Olteniei a avut şi are numeroase colaborări, îndeosebi în ceea ce priveşte activitatea pe şantierele arheologice din judeţul Dolj – la Bâzdâna (comuna Calopăr) ori la Bistreţ. „Remarc că această conferinţă s-a impus deja în peisajul românesc ca una dintre cele mai serioase, căpătând un prestigiu meritat. De altfel, în ultimii ani am constatat că în Oltenia, în general, este o atenţie sporită acordată acestor manifestări, şi de instituţiile specializate, şi de autorităţile locale. (…) Remarc, de asemenea, buna organizare în sensul de sobrietate şi de grijă pentru structura manifestărilor. Nu este puţin lucru, pentru că în ziua de astăzi sunt multe reuniuni în ţară nu prea inspirat organizate, unele ajungând chiar până la caricatură”, a apreciat dr. Eugen Nicolae.

Cu acelaşi prilej, domnia sa şi-a amintit că, în anii ’80, se prezenta aici pentru prima dată în faţa publicului cu o lucrare, povestind experienţa avută: «Prima mea comunicare am susţinut-o la Craiova, în urmă cu 32 de ani, împins de profesorii mei, cu o emoţie devastatoare şi într-o „confruntare” cu un public pe care nu-l simţeam prea bine, pe o temă nu prea abordată în România până atunci. Dar mi-a făcut bine acest debut…», a afirmat directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”.Oltenia. Interferente Culturale

„Există aici o îndelungată tradiţie de cercetare numismatică”

Tot de la această instituţie, invitat la Craiova este prof. univ. dr. Constantin C. Petolescu, reputat cercetător ştiinţific cu care Muzeul Olteniei a colaborat foarte mulţi ani, o perioadă domnia sa fiind şi profesor în cadrul Universităţii craiovene. Astăzi de dimineaţă, domnia sa va susţine la Conferinţa Internaţională „Oltenia. Interferenţe Culturale” lucrarea intitulată „Romula-Malva sau Romula şi Malva?”.

Și dr. Viorel Emanuel Petac, preşedintele Societăţii Numismatice Române, a apreciat în mod deosebit continuarea tradiţiei organizării la Craiova a acestei reuniuni de specialitate. „Aş zice că această manifestare se distinge tocmai prin faptul că este extrem de bine organizată şi se impune prin atmosfera ei foarte caldă – ne simţim de fiecare dată ca acasă! (…) Există aici o serie de tradiţii – cândva, în anii ’30 ai secolului trecut, au fost congresele de arheologie şi numismatică şi tot atunci a apărut ideea unui Cabinet Numismatic al Olteniei. Există aici o îndelungată tradiţie de cercetare numismatică, au existat o familie Plopşor şi un Octavian Iliescu – unul dintre stâlpii de rezistenţă ai numismaticii româneşti”, a afirmat dr. Viorel Emanuel Petac.

***

Ieri, după deschiderea oficială a evenimentului, participanţii din ţară şi străinătate au fost invitaţi să viziteze expoziţiile Secţiei de Istorie-Arheologie. „La sfârşitul acestui an, Muzeul Olteniei va finaliza o importantă investiţie – amenajare tuturor spaţiilor expoziţionale de la Secţia de Istorie-Arheologie, moment în care se poate declara încheiată etapa modernizării, care a durat aproximativ 10 ani şi care a fost posibilă cu ajutorul fondurilor europene sau din bugetul Consiliului Judeţean Dolj – 11 milioane de euro”, a anunţat, cu acest prilej, managerul Florin Ridiche. Lucrările Conferinţei Internaţionale „Oltenia. Interferenţe Culturale” şi ale Simpozionului Naţional de Numismatică vor continua, pe parcursul zilei de astăzi, pe secţiuni, între orele 9.00 şi 19.00, iar mâine invitaţii vor face o excursie documentară la monumente arheologice din Olteniei.