Ar putea fi torpilat Mondialul rus?

2
467

fifa_poza_31601000Discreţia cu care Moscova a primit, marţi, anunţul de la Elysee, legat de întâlnirea dintre Francois Hollande şi Vladimir Putin, cum că discuţiile preconizate excludeau orice altă referire, în afara chestiunii siriene, nu a fost pe deplin decriptată, chiar dacă la vedere se poate vorbi de o ironizare fină livrată de Dmitri Peşkov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Vladimir Putin va veni la Paris când preşedintele Hollande va avea plăcere. Aşteptăm acel moment”. Parisul propusese, aşadar, ca întâlnirea dintre Hollande şi Putin să se reducă la o simplă vizită de lucru centrată pe chestiunea siriană. „Cu Rusia dialogul este necesar, dar el trebuie să fie franc şi ferm”, a explicat în faţa Consiliului European, la Strasbourg, preşedintele francez, recunoscând „dezacordul major” pe Siria, între Paris şi Moscova. Vladimir Putin joacă însă după propriile reguli. La o săptămână după anunţarea suspendării tratatului ruso-american pe reciclarea elementelor radioactive, el confirmă că începe un război rece cu Occidentul. Şi se anunţă o criză lungă. Există riscul complicării situaţiei, întrucât Parisul sugerează că participarea Rusiei la bombardarea Alepului ar putea face obiectul sancţiunilor internaţionale. Dorinţă legitimă. Dar cvasiimposibilă. Rusia nu a ratificat Tratatul de la Roma din 1998, care instituie CPI. Iniţiativele Franţei privind Siria, la Consiliul de Securitate al ONU, sunt blocate sistematic prin veto-ul rus. Europa însăşi este divizată pe această problemă. Aflându-se la sfârşitul mandatului, preşedintele american, Barack Obama, deleagă gestionarea crizei succesorului său. De la sfârşitul războiului rece, se reiterează, tensiunile dintre Rusia şi Occident nu au mai fost atât de evidente. „Lumea se apropie periculos de zona roşie”, previne Mihail Gorbaciov, ultimul preşedinte al ex-URSS. Anularea vizitei lui Vladimir Putin la Paris, ar putea contramanda şi o reuniune privind Ucraina, în „formatul Normandia”, la care lucrează diplomaţia franceză şi germană. Iniţial, reuniunea fusese programată la Paris, fiind reprogramată apoi la Berlin, pe 19 octombrie a.c.. Oficial „dezacordul major” care opune, potrivit lui Francois Hollande, Franţa şi Rusia, pe chestiunea Alep, nu semnifică o ruptură a dialogului între cei doi şefi de stat, care vorbesc la telefon de cel puţin două ori pe lună, de peste un an. La Paris se consideră că „Rusia este o ţară prietenă”, nu un adversar, adică un actor decisiv, pentru reglarea chestiunilor siriană şi ucraineană. De la debutul conflictului din Siria, Parisul a considerat că Bashar al-Assad este principalul vinovat de sângerosul război şi că Daesh constituie o ameninţare reală pentru Franţa. Ca membru în Consiliul de Securitate al ONU, Franţa şi-a exercitat responsabilităţile, fidelă susţinerii drepturilor omului. Nu a putut rămâne mută la crimele de război comise de regimul de la Damasc şi aliatul rus, petrecute în al doilea mare oraş al ţării. Rusia este o putere nucleară şi recent ministrul rus al Apărării a prevenit că în caz de intervenţie militară contra poziţiilor ruse din Siria, replica nu va întârzia. Ei bine, pe acest fond al incertitudinilor de tot felul, există un plan al torpilării Mondialului rus din 2018, anunţă „Liberation”. Chiar dacă FIFA refuză de facto orice ingerinţă politică, s-ar putea trezi, cum s-a întâmplat în 2015, cu un raport al Parlamentului European, denunţând „corupţia endemică, sistematică şi profundă”. Altă fază a planului ar fi drepturile de televizare, adică privarea echipelor naţionale participante, de partea financiară ce li se cuvine, prin transmiterea meciurilor de către canalele europene. Încă se mai discută şi de relocarea ediţiei CM 2018. Ceea ce n-ar însemna altceva decât că Mondialul rus nu este o prea bună idee. Se lucrează deja la acest „plan B”, cum a fost botezat, deşi este greu de crezut că ar putea fi îmbrăţişat de ţările echipelor participante, majoritatea de pe alte continente decât cel european.

2 COMENTARII

  1. Bun. Echilibrat. Lucid. … … … Cred că întâlnirea cu Dan Tomozei se reflectă benefic în acest comentariu. Felicitări!

Comments are closed.