Primăria Craiova va inaugura 19 locuri de joacă noi

0
390

Primarul Lia Olguța Vasilescu a inspectat, ieri, mai multe locuri de joacă pentru copii care sunt deja terminate și care urmează să fie inaugurate. „Am încercat să acoperim cu câte un loc de joacă în fiecare cartier. Unele cartiere, care sunt mai mari, au câte două sau chiar trei locuri. Sigur că există și situați în care proprietarii sunt foarte supărați pentru că este gălăgie. Dar, până la urmă, cu toții am fost copii și știm că ne-a plăcut să ne jucăm. Nu găsim alte variante ca să le scoatem în afara cartierelor. Și nici nu ar fi bine pentru că toți copiii trebuie să se joace în fața blocului lor, să fie cât mai aproape de domiciliu”, a declarat primarul municipiului. De la anul viitor, municipalitatea are în plan să construiască și locurile de joacă pentru adolescenți. Primul de acest gen a fost amenajat în cartierul Craiovița Nouă (zona Bigului Vechi) și este dotat cu teren de handbal, de baschet, mese de tenis și aparat pentru gimnastică. „Din păcate, în majoritatea locurilor de joacă actuale veți găsi și copii care au 13 sau 14 ani, chiar și de 17 sau 18 ani. Și nu este bine pentru că se strică aparatura. Dar este adevărat că toată lumea are nevoie de mișcare și atunci ne-am gândit că ar fi bine să facem locuri de joacă și pentru adolescenți,  c u măsuțe de tenis, teren de baschet”, a menționat Olguța Vasilescu.