România învinge Kosovo, în preliminariile Euro 2024

0
417

Naţionala României rămâne cu şanse importante pentru calificarea la Euro 2024, după victoria de pe Arena Naţională, 2-0 cu Kosovo. Tricolorii au 12 puncte după 6 meciuri şi sunt pe locul 2 în grupă. Golurile au venit târziu, deşi tricolorii au avut superioritate numerică din finalul primei reprize şi au ratat un penalty prin Stanciu, în partea secundă. Partida a fost întreruptă aproape o oră în prima repriză, în urma mesajului afişat în tribune, “Kosovo este Serbia”. Printre cei mai buni tricolori au fost jucătorii Ştiinţei, Bancu şi Screciu. Deşi este folosit prea puţin în această campanie, Mihăilă a intrat şi a marcat din nou, fiind golgheterul României din aceste preliminarii, cu 3 goluri. În ciuda faptului că suntem pe mâna unui selecționer incompetent, parcursul din aceasta campanie se datorează norocului, dar și faptului că în selecție s-au evitat jucători-problema precum unii de la Universitatea Craiova, care sunt tolerați de ani de zile, deși creează scandaluri și schimbă antrenori de ani de zile, cu îngăduința sau chiar complicitatea patronului.

România – Kosovo 2-0 (N. Stanciu 84, Mihăilă 90+3)

ROMÂNIA: H. Moldovan 6 – A. Raţiu 7, Drăguşin 7, A. Burcă 4 (R. Marin 63) 6, Bancu 7 – Cicâldău 6 (Olaru 77), Screciu 7 – N. Stanciu 7, I. Hagi 5 (Moruţan 71) 7, Fl. Coman 5 (Mihăilă 71) 7 – G. Puşcaş 4 (Alibec 46) 6. SELECŢIONER: Edward Iordănescu

KOSOVO: Muric – Vojvoda (Beka 81), Amir Rrahmani, Aliti, Paqarada – Zhegrova (Dresevic 63), V. Berisha (Muslija 54), Loshaj , B. Berisha (Albion Rrahmani 81) – Rashica (Hadergjonaj 54), Muriqi. SELECŢIONER: Primoz Gliha.

Cartonaş roşu: Muriqi 42.

În celelalte meciuri din grupă: Israel – Belarus 1-0 (Kanichowsky 90+3), Elveţia – Andorra 3-0 (Itten 49, Xhaka 84, Shaqiri 90+3 penalti).

Clasament: 1. Elveţia 14p, 2. România 12p, 3. Israel 11p, 4. Belarus 4 p, 5. Kosovo 4p, 6. Andorra 2p.