Washingtonul presează Damascul pentru devoalarea arsenalului său chimic

0
273

Un membru al Departamentului de Stat a subliniat că Washingtonul aşteaptă ca regimul sirian să declare foarte repede, în integralitate, arsenalul său, aşa cum este înţeles angajamentul său. Ministrul sirian al Afacerilor Externe, Walid al Muallem, a declarat în această săptămână că ţara sa este de acord cu convenţia de interzicere a armelor chimice şi că susţine planul rus de plasare a armelor sub control internaţional. La Geneva, unde secretarul de stat american John Kerry a sosit ieri dimineaţă, pentru o întâlnire crucială cu omologul rus, Serghei Lavrov, autorul unui plan de demantelare a arsenalului chimic sirian, acesta este însoţit de o numeroasă echipă de experţi în dezarmare, arme chimice şi nonproliferare a Pentagonului, şi de alţi miniştri americani. Obiectivul este acela de a vedea dacă propunerea rusă este serioasă, foarte important fiind ca şi Assad să dovedească că este serios. Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat ieri că există în continuare o şansă pentru pace în Siria, pe care comunitatea internaţională trebuie să o sesizeze. Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, s-a declarat sceptic, estimând că foarte puţin probabil, preşedintele Bashar al-Assad se va ţine de promisiunea de a plasa arsenalul chimic sub control internaţional. „Regimul Assad nu şi-a ţinut nici una din promisiuni, el a câştigat timp pentru noi masacre şi care continuă”, a spus el, într-un discurs pronunţat la Istanbul. Convenţia privind interzicerea armelor chimice face parte din propunerile menite să permită verificarea bunei-credinţe a regimului sirian, acuzat de multe capitale de a fi la originea atacului cu arme chimice care a făcut sute de morţi lângă Damasc, la 21 august a.c.. Într-un interviu pentru Reuters, Dieter Rothbacher, fost inspector ONU în Irak, spune că Assad posedă unul din programele de arme chimice foarte importante în regiune şi în lume. Un program care cuprinde uzine de producere a gazului mutard şi a gazului VX, care se găsesc în zone foarte dificile de acces din cauza războiului. Lucrurile nu sunt deloc simple. Mai ales că preşedintele rus, Vladimir Putin, a estimat ieri în „New York Times” că rebelii sirieni şi nu armata lui Assad au utilizat arme chimice lângă Damasc, la 21 august, pentru a provoca o intervenţie a SUA în Siria. Pentru preşedintele rus, o intervenţie militară în afara legitimei apărări sau a unei decizii a Consiliului de Securitate al ONU „este inacceptabilă (…) şi ar constitui un act de agresiune”, după ce Washingtonul a amânat proiectul acţiunii militare contra Damascului, pentru examinarea iniţiativei ruse de demantelare a arsenalului chimic sirian. Putin a cerut SUA să ia în seamă bunăvoinţa Siriei privind punerea sub control internaţional a arsenalului său chimic, aşa cum a propus Moscova. SUA au început să furnizeze arme şi echipamente tehnice rebelilor sirieni, a relatat miercuri publicaţia „Washington Post”, preluată ieri de AFP. Citând surse americane şi siriene, cotidianul menţionat a scris că CIA a început să trimită transporturi cu materiale letale în ultimele două săptămâni. Ziarul a informat pe site-ul său internet că Departamentul de Stat a trimis vehicule cu alte materiale, inclusiv cu echipamente de comunicaţii sofisticate şi kituri medicale de luptă. Pe de altă parte, preşedintele rus i-a promis şi el liderului de la Damasc, Bashar al-Assad, suplimentarea livrărilor de arme, ca parte a afacerii transferului de arme chimice siriene sub control internaţional, a relatat, într-un amplu reportaj cu privire la criza siriană, Channel 2 al televiziunii israeliene, transmite portalul Rishonim.info.

Coaliţia Naţională Siriană (CNFROS), principala grupare de opoziţie, a denunţat ieri un presupus atac cu gaz toxic în zona Jobar, de la periferia Damascului, informaţie a cărei veridicitate a fost pusă la îndoială de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), transmite EFE.