Conferinţă CS “U” Craiova

1
388

Nae Ungureanu, despre duelul de mâine dintre cele două Universităţi: “Se anunţă unul de foc, aşa cum a fost întotdeauna între olteni”

Fără victorie după primele două partide oficiale din acest sezon, 1-1, în campionat, pe “Ion Oblemenco”, cu Gloria Bistriţa, şi 1-3, în Cupă, la Târgovişte, contra Chindiei, într-un joc ce a avut nevoie de prelungiri, CS Universitatea Craiova a organizat, ieri, o conferinţă de presă în perspectiva derby-ului cu FC Universitatea Craiova, meci programat mâine seară, de la ora 20:00, pe municipalul severinean. Locaţie unde, reamintim, Adrian Mititelu a ales să-şi mute echipa, după ce a intrat în conflict cu primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

La evenimentul găzduit de Sala Polivalentă au participat fostul mare jucător al Craiovei Maxima, invitatul de onoare Nicolae Ungureanu, team-managerul Silvian Cristescu, directorul sportiv Zeno Bundea şi un reprezentant din rândul fotbaliştilor, este vorba despre Gabriel Velocovici.

Primul a deschis cuvântul legendarul legendarul fundaş al Ştiinţei: “Meciul de sâmbătă se anunţă unul de foc, aşa cum a fost întotdeauna între olteni. CS “U” este o echipă nou formată, o echipă destul de bună, tânără, trebuie multă răbdare. Văd un egal, deşi rezultatul n-ar avantaja nici una dintre echipe, după ce au luat doar câte un punct în prima etapă. Probabil o să fie echipe care vor acumula deja şase puncte”.

Cristescu, “săgeţi otrăvite” către preşedintele executiv al FC “U”, Marcel Iancu: “Ferească Dumnezeu să fie adevărat!”

Intrat în scenă la rându-i, team-managerul Silvian Cristescu a preferat să vorbească mai întâi despre eliminarea din Cupă, meci la capătul căruia echipa sa a avut doi eliminaţi, căpitanul Andrei Ionescu şi Daniel Opriţa, prin urmare, ambii fără drept de joc mâine seară.

Deşi s-a ferit să dea vreun nume, Cristescu a atacat celălalt club din Craiova. Oficialul a declarat că este posibil ca o anumită persoană să fie implicată în arbitrajul din meciul cu Chindia: “Nu vreau să spun nimic, dar totuşi există o coincidenţă. Mi-e greu să cred c-a fost o întâmplare. Tocmai cei mai experimentaţi jucători ai noştri au fost eliminaţi. La celălalt club este cineva care a avut tangenţă cu Dinamo şi printre altele s-a ocupat şi de arbitri. Ferească Dumnezeu să fie adevărat!”, a spus Cristescu.

Singura persoană de la FC “U” Craiova care a lucrat în trecut la Dinamo este preşedintele executiv Marcel Iancu.

“Am vrut 5-6 jucători de la ei, dar s-au mişcat mai repede. Poate-i luăm în iarnă”

Lăsând în urmă ce s-a petrecut marţi la Târgovişte, Silvian Cristescu a continuat: “Sperăm să învingem sâmbătă, deşi rivala noastră are o echipă bună. Am vrut 5-6 jucători de la ei, însă s-au mişcat mai repede. Timpul nu e trecut. Poate-i luăm în iarnă. Mititelu i-a agăţat cu contracte pe care mi-e greu să cred că le poate onora. Vom vedea”, a spus în încheiere Cristescu.

Zeno Bundea s-a arătat de părere că un astfel de meci scoate în evidenţă caracterul jucătorilor: “Jucătorii noştri conştientizează importanţa acestui meci. Astfel de meciuri scot în evidenţă caracterul jucătorilor. E un meci de campionat mai special si sper să punem mâna pe toate punctele”. Părere împărtăşită, finalmente, şi de mijlocaşul Gabriel Velcovici:  “Dacă o să câştigăm, o vom face cu sufletul, e clar. Vom avea în faţă o echipă bună, dar nici noi nu ne plângem. Sperăm să plecăm cu toate punctele de la Severin”.

Până la închiderea ediţiei, nici un canal nu-şi însuşise drepturile de televizare ale acestei partide.

 

1 COMENTARIU

  1. Din ce declara acst “caftangiu” Cristescu,altii fac si dreg,impotriva echipei.Ce sa ceri unui om “chitit” numai pe bataie.ce stie asta ,decat vorbe fara valoare.Ce a facut el,nu stim,ce fac ceilalti pentru ca lucrurile sa fie normale,nu stim.Lasa “capra vecinului” Cristescule,daca nu esti capabil si nu esti,deasemeni primarul TERASA,plecati,DEMISIA.

Comments are closed.