S-a bucurat de trei luni de libertate, dintr-o gafă judecătorească

0
379

Curtea de Apel Craiova a reparat o greşeală de proporţii făcută de judecătorii de la Tribunalul Olt care au lăsat în libertate un criminal. Asta după ce şi-a recunoscut fapta şi a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Pare incredibil, dar aceasta este realitatea. Un tânăr de 25 de ani din judeţul Olt a ucis un om, anul trecut, a fost arestat, trimis în judecată, iar pe 24 aprilie a.c., judecătorii de la Tribunalul Olt l-au condamnat la 12 ani de închisoare. Numai că au uitat să treacă în hotărâre menţinerea stării de arest. Când a ajuns dosarul la Curtea de Apel Craiova, mandatul criminalului expirase, astfel că magistraţii, conform legii, au fost nevoiţi să dispună punerea în libertate a acestuia. Părinţii tânărului ucis au rămas şocaţi când au dat nas în nas cu criminalul. Abia marţi seară, Curtea de Apel Craiova, unde se judecă în acest moment apelul, a dispus arestarea inculpatului. Mandatul a fost transmis IPJ Olt, iar poliţiştii au reuşit să-l prindă ieri şi să-l introducă în arest.

Sebastian Podaru

Pe 24 septembrie 2011, Iulian Ruţă, de 25 de ani, din localitatea Cilieni, judeţul Olt, l-a ucis pe Sebastian Podaru, de 24 de ani. Cei doi erau prieteni şi băuseră împreună în ziua respectivă, însă la un moment dat Ruţă s-a enervat şi l-a luat la bătaie pe Sebastian. Victima a fost lovită repetat cu pumnii şi picioarele, a căzut la pământ, agresorul continuând să lovească cu bestialitate până a obosit. Criminalul a fost dus acasă de fratele său, în timp ce victima a intrat în comă şi a decedat, în plină stradă, decesul fiind constatat de medicii de pe ambulanţa chemată într-un târziu la faţa locului. Iulian Ruţă a fost arestat în aceeaşi zi, de poliţiştii din Olt şi a fost trimis în judecată în luna martie a acestui an, pentru omor calificat. În faţa instanţei autorul îşi recunoaşte fapta, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, astfel că, pe 24 aprilie a.c., prin sentinţa penală nr. 76, pronunţată în dosarul nr.1185/104/2012, Tribunalul Olt îl condamnă pe Ruţă la 12 ani de închisoare şi plata a 30.000 lei despăgubiri civile către tatăl victimei, Nicolae Sima, numai că magistraţii uită să treacă în hotărâre menţinerea arestării faţă de inculpat, în condiţiile în care mandatul acestuia expira pe 15 mai a.c.

Abia la începutul lunii mai judecătorii de la Tribunalul Olt îşi dau seama de greşeala făcută şi, pe 3 mai a.c., întocmesc o Încheiere pentru îndreptarea erorii materiale, numai că nu operează modificările în sentinţa pronunţată pe fond şi trimit aşa dosarul la Curtea de Apel Craiova, pe 19 iunie. A doua zi, pe 20 iunie, instanţa de apel se trezeşte că avocatul lui Iulian Ruţă solicită „revocarea măsurii arestului preventiv a inculpatului, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa de fond, trebuind să se pronunţe prin hotărâre cu privire la măsura arestului preventiv, nu printr-o încheiere de îndreptare eroare materială. Arată că în opinia sa măsura arestului preventiv a încetat de drept, întrucât ultima menţinere a măsurii arestului preventiv a fost făcută la data de 15.03.2012”, după cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă din 20 iunie a Curţii de Apel Craiova. În aceste condiţii, Curtea de Apel constată încetată de drept măsura arestării preventive a lui Iulian Ruţă.

Abia după ce s-a modificat hotărârea de fond a Tribunalului Olt, la termenul de marţi, 11 septembrie a.c., magistraţii Curţii de Apel Craiova au dispus arestarea lui Iulian Ruţă, după ce acesta s-a bucurat de câteva luni de libertate (timp în care a mai provocat un scandal pentru care poliţiştii IPJ Olt i-au întocmit un nou dosar penal). Reprezentanţii Curţii de  Apel Craiova au precizat că s-a emis mandat de arestare pe numele lui Iulian Ruţă, care a fost transmis către IPJ Olt încă de marţi seara, iar ieri dimineaţă oamenii legii l-au prins şi l-au introdus în arest. Apelul se va judeca în continuare cu inculpatul încarcerat.