O nouă amânare în dosarul „Patria Imobiliare”

0
418

Tribunalul Dolj a amânat, ieri, judecarea cauzei în care patronul de la Patria Imobiliare, Costinel Diculescu, împreună cu soţuia sa, Lia Roxana Diculescu, şi cu cântăreţul de muzică populară Nelu Anca sunt acuzaţi că au înşelat peste 20 de familii, o parte dintre ele ajungând pe drumuri, care şi-au cumpărat locuinţe în Malu Mare. Din cauza lipsei de procedură cu părţile vătămate, nefiind prezente toate, judecătoarea a anunţat că audierea inculpaţilor se va face la următorul termen de judecată, pe 26 septembrie a.c. Tot atunci se va lua în discuţie şi menţinerea stării de arest a lui Costinel Diculescu, singurul dintre inculpaţi care este după gratii, încă de la sfârşitul anului trecut.

S-a scurs un nou termen din procesul în care patronul agenţiei „Patria Imobiliare” din Craiova, Costinel Diculescu, soţia sa, Lia Roxana şi cântăreţul de muzică populară Nelu Anca au fost trimişi în judecată, în luna aprilie a acestui an, pentru constituire de grup infracţional şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Nici la termenul de ieri, judecătoarea nu i-a audiat pe inculpaţi, din cauza lipsei de procedură, respectiv a unora dintre părţile vătămate care au lipsit. În schimb, 15 dintre cele 17 victime prezente în sala de judecată au anunţat că se constituie părţi civile în procesul penal şi sumele pe care le solicită inculpaţilor drept despăgubiri, o parte dintre ele fiind dispuse să renunţe la orice pretenţie financiară dacă li se vor încheia contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică pe casele în care locuiesc de doi, trei, chiar patru ani. Resemnaţi, oamenii prezenţi în sala de judecată au încercat, fiecare, să-şi expună cauza, însă n-au avut ocazia, judecătoarea atrăgându-le atenţia că vor face asta abia după audierea inculpaţilor. În schimb, fiecare dintre cei prezenţi, au fost întrebaţi despre sumele solicitate drept despăgubiri şi care variază între 30.000 lei şi 450.000 lei.

Foarte puţini dintre locuitorii cartierului „rezidenţial” construit de Diculescu în comuna Malu Mare sunt într-o situaţie cât de cât bună, şi vorbim despre cei care au contracte de vânzare-cumpărare pe casele în care locuiesc. Numai că, nici una dintre locuinţe nu beneficiază de alimentare cu energie electrică, deşi, în momentul când au achitat avansul sau suma integrală, oamenii fuseseră informaţi că vor avea toate utilităţile. Sunt însă persoane evacuate din locuinţele pentru care au plătit toată suma cerută de Costinel Diculescu, aşa cum este cazul familiei Niţu şi care au de dus o luptă pe mai multe fronturi. „Am fost daţi afară din casă în urma unei decizii de evacuare a Judecătoriei Craiova, în condiţiile în care nu s-a ţinut cont de nici una dintre probele solicitate de noi. Am făcut recurs, aşa că săptămâna viitoare avem din nou proces, aici, la Tribunal, pentru că cerem anularea hotărârii de evacuare pronunţată de Judecătorie. Ne este greu, însă nu ne lăsăm…”, ne-a declarat Ana Niţu, care este prezentă la fiecare termen, susţinând-o pe fiica sa, pe numele căreia a cumpărat în 2008 o casă de la Costinel Diculescu, întreaga familie ajungând acum să stea cu chirie.

Următorul termen a fost stabilit pentru 26 septembrie a.c., dată când se va lua în discuţie şi menţinerea arestării faţă de Costinel Diculescu, întrucât măsura expiră pe 29 septembrie, după cum a anunţat judecătoarea.

 

Părţile vătămate din acest dosar sunt Gurgui Elena Corina, Niţu Oana, Cotoi Pătru, Rădulescu Eleonora, Mitrică Tedi, Alexandru Simona Florentina, Lupu Jenică, Antonie Alina, Stancu Lucreţia, Popescu Constantin (înlocuit ieri cu Popescu Efigenia şi Popescu Cristian întrucât cel dintâi era doar împuternicit să achiziţioneze locuinţa pentru Efigenia şi Cristian), Donose Alin, Traşcă Aurel, Vasilescu Mihai Marius, Grigorie Andreia, Neaţu Alexandru, Pop Maria, Popa Dan Nicolae, Buznă Elena, Vintilă Dan Dumitru (care este, de fapt, Vintilă Dumitru Cristian – după cum s-a consemnat tot ieri), Băbălău Costinel şi Ştefănescu Marius.