La nivel naţional, Poliţia Română a intervenit la peste 3.500 de solicitări ale cetăţenilor

0
305

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.500 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 10.200 de fapte contravenționale și 976 de permise de conducere au fost reținute.

La data de 12 august a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 408 acțiuni și au intervenit la 3.548 de evenimente, dintre care 3.109 au fost sesizate de cetățeni prin 112. De asemenea, au fost depistate 25 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale. În urma activităților, au fost sesizate 951 de posibile infracțiuni, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 28 de măsuri preventive. Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 10.275 de sancțiuni contravenționale, în valoare de  4.389.007 lei. Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 148  de  infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 976 de permise de conducere, dintre care 481 pentru viteză, 97 pentru alcool și 15 pentru droguri. Totodată, au fost retrase 285 de certificate de înmatriculare.