Recital al actorului Emil Boroghină în cadrul Festivalului „FEST(in) pe Bulevard”

0
823

Aproximativ 30 de spectacole ale unor companii şi teatre din cinci ţări – România (Arad, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Piteşti, Ploieşti, Satu Mare, Târgovişte), Rusia, Bulgaria, Israel şi Germania – vor putea fi văzute la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului „FEST(in) pe Bulevard”, care va avea loc în perioada 11-20 octombrie 2019, în organizarea Teatrului Nottara din București.

Ediţia din acest an are opt secţiuni: „Criza feminităţii” – secţiune competitivă, „Bulevardul comediei” – secţiune competitivă care propune spectacole de mare succes, „Premiere în Fest(in)”, „Vedeta de lângă tine”, Invitaţi speciali, Spectacole-lectură, In memoriam – secţiune dedicată unor personalităţi teatrale dispărute care au avut o contribuţie importantă la evoluţia teatrului românesc, MultiArt EXIT – fostul festival de teatru pentru persoane private de libertate. Se adaugă o serie de evenimente conexe: colocvii, discuţii cu publicul după reprezentaţii, evenimente stradale, lansări de carte, expoziţii de fotografie de teatru şi aniversări ale unor personalităţi teatrale.

În prima zi a festivalului va putea fi urmărit şi recitalul „Cântecul vârstelor”, susținut de actorul craiovean Emil Boroghină, cuprinzând „cele mai frumoase versuri din literatura populară”. De asemenea, Emil Boroghină va face parte din juriul secţiunii „Criza feminităţii”, alături de criticii de teatru Doina Modola și Roxana Croitoru, teatrologii Irina Ionescu și Claudiu Groza.