“Barca” a cucerit Supercupa Spaniei

0
386

FC Barcelona a învins Sevilla, scor 2-1, în partida disputată la Tanger, (Maroc), prima Supercupă disputată în afara Spaniei. Andaluzii au condus cu 1-0, graţie golului marcat de Pablo Sarabia, în minutul 10. Pique a egalat în finalul primei părţi, după un şut în bară al lui Messi, iar Dembele a trimis trofeul la Barcelona, cu un şut senzaţional din afara careului, care a întâlnit şi transversala, în minutul 79. Francezul Ben Yedder a ratat un penalty în ultimul minut, apărat de Ter Stegen. FC Barcelona a cucerit Supercupa pentru a 13-a oară.

Lionel Messi (31 de ani) a devenit cel mai titrat jucător din istoria Barcelonei, cucerind al 33-lea trofeu şi depăşindu-l pe Andres Iniesta. “Don Andres” a semnat cu Vissel Kobe, iar Messi a preluat banderola de căpitan. Palmaresul lui Leo Messi9 campionate, 6 Cupe ale Spaniei, 8 Supercupe ale Spaniei, 4 Ligi ale Campionilor, 3 Supercupe ale Europei şi 3 Campionate Mondiale ale Cluburilor.

Barcelona a evoluat în formula: Ter Stegen- Semedo, Pique, Lenglet, Jordi Alba – Arthur (Coutinho, 52), Busquets, Rafinha (Rakitic, 46) – Dembele (Arturo Vidal, 86), Luis Suarez, Messi.

Sevilla: Vaclik – Jesus Navas, Mercado (Ben Yedder, 84), Kjaer, Sergi Gomez, Escudero – Banega, Roque Mesa – Sarabia (Aleix Vidal, 71), Franco Vazquez – Muriel (Andre Silva, 60).