Mogoşanu, mulţumit parţial după calificarea în turul IV al Cupei României

0
324

CS Universitatea II Craiova a eliminat clar, marţi seară, la Işalniţa, pe Minerul Motru, scor 4-1 (1-0), avânsând în turul IV al Cupei României, însă tehnicianul a avut şi reproşuri la adresa elevilor săi: “Au fost două reprize distincte. În prima parte am fost masaţi în multe rânduri în jumătatea noastră, nu s-au respectat cam deloc sarcinile de joc. La pauză am avut o discuţie cu ei şi lucrurile s-au schimbat total în repriza a doua, în care adversarul n-a mai putut veni decât cu mingi lungi. Am avut posesie, am reuşit să marcăm, o repriză a doua foarte bună, aşa cum îmi doresc”, a declarat Mogoşanu, pentru site-ul oficial al clubului.

“Trebuie să reuşesc să îi fac să respecte sarcinile trasate, să fie agresivi, să aibă posesie, acţiuni la poartă, este o filosofie a noastră de lucru, nimic mai mult. Ei trebuie să crească, să prindă încredere şi Dumnezeu să-i ajute ca unii dintre ei să vină într-un moment dat către echipa mare. Acesta este în fapt şi scopul echipei a doua”, a mai spus fostul fundaş al Universităţii.

Contra celor din Motru, formaţie pe care o va întâlni şi în seria a 4-a a Ligii a III-a, CS U II a utilizat şi doi jucători de la echipa mare, Briceag şi Mazarache. Cel din urmă i-a succedat pe tabelă lui Jurj (10), izbutind o dublă în minutele 48 şi 62 (pen.). Pentru alb-albaştrii a mai marcat Căle (53 pen.), în timp ce reuşita vizitatorilor a căzut târziu, Nicoloff (77 pen.).

La Craiova au jucat: Tomşa – Ghincea, Drăghici, Ciocoteală, Briceag – Marcu (Căle 46), Georgescu (Armăşelu 63), Gârbiţă (Dinu 51), Scarlat (Petre 71) – Jurj, Mazarache.

Universitatea II va evolua în turul patru al Cupei României pe 26 august (ora 17:30). În această fază vor lua startul şi 10 formaţii din Liga a II-a. Tragerea la sorţi va fi la începutul săptămânii viitoare.