Un convoi de 280 de camioane ruseşti cu ajutor umanitar se îndrepta ieri spre Ucraina, dar Kievul suspectează că Rusia vrea să îi ajute pe rebeli

0
384

Există o probabilitate ridicată ca Rusia să intervină militar în estul Ucrainei. Este declaraţia secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, după ce, ieri dimineaţă, din Rusia a pornit un convoi umanitar de 280 de camioane spre Ucraina – după cum anunţau agenţiile ruseşti de presă – la o zi după ce Kremlinul a anunţat că acordarea unui asemenea ajutor populaţiei din estul ucrainean este iminent. „Convoiul le va duce locuitorilor din estul Ucrainei aproximativ 2.000 de tone de material umanitar, colectat de către locuitori din Moscova şi din regiunea” capitalei, a declarat un reprezentant al administraţiei regiunii Moscova, citat de agenţia RIA Novosti. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat, luni, că ţara sa „se pregăteşte să trimită în Ucraina un convoi umanitar, în cooperare cu Crucea Roşie”.

Convoiul, care a pornit ieri dimineaţă de la periferia de sud-vest a Moscovei, după ce a fost binecuvântat de un preot ortodox, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea rusă, se îndrepta către frontiera dintre Rusia şi Ucraina, potrivit agenţiilor ruseşti RIA Novosti şi Tass. Convoiul umanitar va intra pe teritoriul Ucrainei prin punctul de trecere ce va fi ales de comun acord cu Kievul, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, într-un interviu pentru „Financial Times”. „Această (acţiune) va fi organizată de către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, dar va fi formată dintr-un convoi rusesc, care va intra pe teritoriul Ucrainei prin locul ales de comun acord cu autorităţile de la Kiev”, a afirmat Peskov. Între timp, Rusia şi-a dublat efectivele comasate la graniţa cu Ucraina, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare, Andrei Lîsenko, citat de Interfax-Ukraina şi preluat de Agerpres. Potrivit oficialului, la frontiera ucraineană au fost desfăşuraţi 45.000 de militari ruşi, 160 de tancuri, 1.360 de vehicule blindate, 390 sisteme de artilerie, 150 de lansatoare de rachete (multiple) Grad, 192 de avioane de luptă şi 137 de elicoptere de atac.

Ucraina vrea ca ajutoarele să fie transferate în maşini ale Crucii Roşii

Ucraina a anunţat că nu va permite accesul în ţară pentru nici un fel de ajutor umanitar rus în cazul în care convoiul va fi însoţit de militari ruşi sau de angajaţi ai Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă rus, a declarat şeful adjunct al Administraţiei prezidenţiale ucrainene, Valeri Cealîi, informează Reuters şi AFP. „Această marfă va fi reîncărcată în alte vehicule de transport (la frontieră) de Crucea Roşie. Nu credem că este posibilă deplasarea coloanelor ruse pe teritoriul Ucrainei. Această coloană ar putea să treacă printr-un punct la frontiera ucraineană şi încărcătura să fie transferată în vehicule ale Comitetului Internaţional al Crucii Roşii”, a subliniat el. „Nu vom accepta ca acest (ajutor umanitar) să fie escortat de Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă sau de militari ruşi”, a adăugat Cealîi, într-o conferinţă de presă. „Totul va fi sub controlul părţii ucrainene”, a insistat el.

Europenii se tem de darurile ruseşti

Duminică, Moscova a anunţat că numărul refugiaţilor din estul Ucrainei a depăşit 300.000 de oameni, iar în zonă se prefigurează o catastrofă umanitară, subliniind că este gata să trimită, sub egida Crucii Roşii, o misiune proprie.  Preşedintele american, Barack Obama, şi cancelarul german, Angela Merkel, au subliniat imediat că orice intervenţie unilaterală rusă în Ucraina, chiar şi din raţiuni umanitare, va fi considerată o invazie şi vor exista consecinţe serioase. NATO şi-a exprimat de asemenea, săptămâna trecută, îngrijorarea în legătură cu posibilitatea unei intervenţii a trupelor ruse în Ucraina, sub pretextul unei misiuni de menţinere a păcii şi umanitare. Situaţia a fost calificată drept alarmantă. La rândul său, şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, a apreciat că, în lipsa acordului Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) şi al Guvernului ucrainean, nici un convoi umanitar rusesc nu trebuie să intre în această ţară, temându-se că ar putea fi „o acoperire” pentru Moscova. Dacă aceste condiţii (acordul CICR şi al Kievului) nu sunt întrunite, „nu trebuie autorizaţi să intre”, a declarat Fabius la postul de radio France Info. „Rusia spune că trimite camioane din motive pur umanitare, dar există o regulă în aceste operaţiuni, anume că nu sunt posibile decât cu acordul ţării în care se trimit ajutoare umanitare şi cu ajutorul Crucii Roşii. Ori această chestiune nu a fost rezolvată încă, evident”, a subliniat ministrul francez al Afacerilor Externe. „Trebuie să fim foarte prudenţi, deoarece aceasta ar putea fi o acoperire din partea ruşilor pentru a se instala în apropiere de Lugansk şi Doneţk şi a practica politica faptului împlinit”, a explicat Fabius. Întrebat dacă se teme că acesta nu este doar un convoi umanitar, ministrul a răspuns: „Da, tocmai aceasta este problema”.

Armata ucraineană se pregăteşte să ocupe Lugansk-ul

În paralel, armata ucraineană se pregăteşte să încercuiască „definitiv” Luganskul, unul din bastioanele separatiste situat în apropiere de frontiera cu Rusia, a indicat, ieri, serviciul de presă al trupelor guvernamentale angajate în operaţiunea specială din estul Ucrainei, într-un comunicat citat de France Presse. „Intenţia armatei este de a-i rupe pe combatanţi de rutele spre Rusia şi de a încercui definitiv Luganskul”, potrivit comunicatului. Ucraina este pe cale să pregătească o misiune umanitară internaţională sub auspiciile Crucii Roşii pentru Lugansk, capitală regională cu aproximativ 500.000 de locuitori, înainte de începerea ostilităţilor. Autorităţile de aici denunţă o situaţie „critică” de zece zile, întrucât oraşul este privat de electricitate şi de apă curentă, iar stocurile de benzină şi alimente s-au epuizat rapid. În ultimele zile, autorităţile au îndemnat locuitorii care au mai rămas la Lugansk şi Doneţk să părăsească oraşele înaintea asaltului, doar că aceştia nu se mai pot deplasa din lipsă de combustibil sau resurse financiare, după cum remarcă unii observatori. „Ne adresăm tuturor locuitorilor paşnici, cu îndemnul de a părăsi temporar aceste oraşe, deoarece acolo se va desfăşura o operaţiune antiteroristă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliul ucrainean pentru Securitate Naţională şi Apărare (SNBO), Andrei Lîsenko. Potrivit acestuia, militarii ucraineni sunt dispuşi să-i ajute pe locuitorii care vor să părăsească regiunea, „să oferim mijloacele de transport necesare pentru evacuarea persoanelor din aceste localităţi”, subliniind totuşi că armata ucraineană nu va lansa tiruri asupra locuinţelor. La Doneţk, o altă capitală regională care este un fief al separatiştilor, s-au auzit explozii în noaptea de luni spre marţi, dar mai puţin intense decât în noaptea precedentă, potrivit unui reporter AFP. După cum relatau agenţiile de presă ruse ieri, rebelii pregătesc o contraofensivă la Doneţk, cu 200 de vehicule blindate.