Australia şi Olanda s-au angajat să facă dreptate familiilor victimelor zborului MH17, doborât cu o rachetă în estul Ucrainei, în pofida opririi căutării rămăşiţelor, din cauza confruntărilor armate din zonă. „Datorăm morţilor, datorăm familiilor în doliu să repatriem (rămăşiţele) şi să facem dreptate”, a declarat premierul australian Tony Abbott, aflat într-o vizită în Olanda, în cursul căreia a mulţumit guvernului olandez pentru că a preluat conducerea anchetelor privind zborul Malaysia Airlines. „Nu suntem doar asociaţi în aceeaşi durere, suntem asociaţi în a cere dreptate în faţa acestei teribile atrocităţi”, i-a spus Abbott omologului său olandez, Mark Rutte, într-o conferinţă de presă la Haga. Tony Abbott a efectuat o vizită de 24 de ore în Olanda, în cursul căreia s-a întâlnit cu Rutte şi a semnat într-un registru de condoleanţe deschis la Haga. Olanda a pierdut 193 de cătăţeni, iar Australia 38 de cetăţeni şi rezidenţi după ce Boeingul 777 care asigura o legătură între Amsterdam şi Kuala Lumpur a fost doborât, pe 17 iulie, în estul Ucrainei, o zonă aflată în război. Toate cele 298 de persoane care se aflau la bord au murit. Occidentalii acuză separatişti proruşi de lansarea rachetei care a doborât avionul. Ruşii şi separatiştii resping acuzaţiile şi aruncă vina asupra Kievului. „Operaţiunea (de căutare a cadavrelor) a fost suspendată, dar nu s-a terminat, cu siguranţă”, a continuat şeful guvernului australian. „Facem o pauză în operaţiuni, dar nu le vom opri. Premierul Abbott şi cu mine suntem hotărâţi să reluăm operaţiunile la locul prăbuşirii imediat ce situaţia va fi suficient de stabilizată”, a punctat Mark Rutte. Peste 220 de sicrie cu rămăşiţe umane au fost trimise în Olanda, unde a început durerosul proces de identificare a cadavrelor. Aproximativ 65 de victime au fost identificate până sâmbătă, potrivit guvernului olandez. Şi secretarul de stat american, John Kerry, a cerut, ieri, să se facă dreptate în cazul prăbuşirii avionului MH17. Aflat în vizită la Sydney, Kerry a precizat: „Informăm Australia şi întreaga lume că cerem în mod absolut dreptate pentru această crimă inimaginabilă”.
Acasă Actualitate Actualitate externă Olanda şi Australia se angajează să facă dreptate victimelor zborului MH17