Luni după-amiază, în jurul orei 15.00, un subofiţer din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile (GJMb) Craiova, aflat în timpul liber, a observat, în zona Şcolii Generale nr. 32 din Craiova, patru tineri care încercau portierele autovehiculelor parcate pe Aleea Castanilor. Subofiţerul a sesizat imediat o patrulă mixtă formată din poliţist din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craioviţa Nouă şi jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, care s-a deplasat la faţa locului şi a surprins patru tineri în timp ce reuşiseră să deschidă portiera stânga spate a unui autoturism, de culoare galbenă, parcat în zonă. Oamenii legii i-au oprit şi identificat pe cei patru tineri, constatând că se numesc M. Florin, în vârstă de 11 ani, N. Mihai, în vârstă de 12 ani, C. Alex, în vârstă de 11 ani, şi M. Florentina, în vârstă de 13 ani, şi locuiesc fără forme legale în Craiova. A fost identificat şi proprietarul autoturismului care a constatat că minorii nu apucaseră să sustragă nimic. „Cei patru tineri au fost conduşi la sediul Secţiei 5 Poliţie, pe numele lor fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat”, au precizat reprezentanţii GJMb Craiova.