În anul şcolar 2013-2014, grădiniţele doljene îşi deschid porţile pentru peste 12.000 de copiii. 276 de grupe cu 6.649 de preşcolari cărora le vor preda 443 de educatori sunt în Craiova, iar în judeţ se pregătesc de grădiniţă 6.032 de prichindei repartizaţi în 356 de grupe, urmând să fie îndrumaţi de 368 de educatoare. Pregătirile pentru primirea lor sunt curs de derulare, dar, la fel ca în alţi ani, problema cea mai arzătoare a unităţilor de învăţământ din meidul rural este lipsa apei curente, motiv pentru care obţinerea avizului sanitar de funcţionare va fi imposibilă.
Potrivit datelor communicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, în Craiova, cele mai multe educatoare angajate sunt la Grădiniţa cu program prelungit “Dumbrava Minunată”, fiind vorba de 24 de cadre didactice, la 14 grupe cu 366 de copii. De asemenea, Grădiniţa cu program prelungit “Nicolae Romanescu” din Craiova se află în topul celor mai căutate de către părinţi, în această unitate de învăţământ preşcolar desfăşurându-şi activitatea 20 de educatoare, 10 grupe cu 338 de copii. Pentru noul an şcolar, la Grădiniţa cu program prelungit “Căsuţa cu poveşti” s-au înscris 11 grupe cu 328 de copii, care vor fi pregătiţi de 22 de educatoare. Printre preferatele părinţilor craioveni se numără şi Grădiniţa cu program prelungit “Pinochio” a fost printre preferatele craiovenilor, aici fiind înscrişi 280 de copii.
Doar 9 copii înscrişi la Gogoşu
În ceea ce priveşte celelalte localităţi doljene, aşa cum se întâmplă de câţiva ani, sunt multe comune unde, din cauza îmbătrânirii populaţiei, numărul copiilor înscrişi la grădiniţă este în scădere. La unităţile de învăţământ preşcolar din Filiaşi sunt 16 grupe cu 339 de copii înscrişi şi 19 educatoare, la Almăj sunt trei grupe cu 36 de preşcolari şi 3 educatoare; la Drăgoteşti, patru grupe, 4 educatoare, 59 de prichindei; la Cârna, trei grupe, 3 educatoare, 25 de preşcolari; la Seaca de Pădure, 2 grupe, 2 educatoare, 21 prichindei, la Mischii -2 grupe, 2 educatoare, 28 de copii; la Măceşu de Jos -1 educatoare, o grupă, 19 copii; la Şcoala Gimnazială “Ilie Martin” – Brabova –1 grupă, 1 educatoare, 30 de micuţi, la Gogoşu -1 grupă, 1 educatoare, 9 copii.
208 unităţi de învăţământ nu au avut autorizatţie de funcţionare anul trecut
Ca în fiecare an însă, probleme există încă în multe unităţi de învăţământ din afara Craiovei. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a trimis note telefonice către toţi directorii unităţilor de învăţământ din judeţul Dolj, urmând ca până pe 20 august aceştia să transmită situaţia exactă în care se află şcolile şi grădiniţele pe care le manageriază. “Cele mai multe unităţi şcolare au intrat deja în proces de igienizare şi pregătire pentru începerea noului an şcolar. Din nefericire însă, probleme mai există în special în localităţile în care nu s-au finalizat lucrările de racordare la apa curentă. De aici decurg probleme cu autorizaţiile de funcţionare şi avizele sanitare”, a precizat conducerea ISJ Dolj. În anul şcolar trecut, din 708 şcoli şi grădiniţe existente în judeţul Dolj, 208 nu au avut autorizaţie de funcţionare, o serie de unităţi de învăţământ preşcolar au rămas fără autorizaţie de funcţionare deoarece nu întruneau condiţiile minime de igienă. Pentru a asigura sănătatea copiilor, o unitate de învăţământ trebuie să aibă cel puţin apă curentă şi toalete în interior.
Grădiniţele particulare oferă o gamă largă de activităţi opţionale
La nivelul judeţului sunt aproximativ 380 de grădiniţe de stat, dintre care 348 cu program normal şi 33 cu program prelungit şi cinci unităţi preşcolare particulare acreditate – Grădiniţa cu program normal “Axia”, Grădiniţa cu program prelungit “Tedy Bear”, Grădiniţa cu program normal romano-catolică “Sfântul Anton”, Grădiniţa cu program normal “Ethos”, Grădiniţa cu program normal “Madona Dudu”. La o grădiniţă de stat cu program prelungit, taxa pentru hrană este de 8 lei pe zi, adică aproximativ 170 – 200 lei pe lună. Urmează apoi alte sume pentru activităţile opţionale: limbi străine, balet, dans, karate etc. La o grădiniţă particulară, taxa lunară este ceva mai mare, porneşte chiar de la 500 de lei la care se adaugă bani pentru asigurarea mesei şi alţi 15 lei pe zi pentru cei care au nevoie de transport între casă şi unitatea de învăţământ. În taxa fixă intră activităţile obligatorii, conform Ministerului Educaţiei, rechizitele, plus activităţi opţionale diferite de la o instituţie la alta: limba engleză, pictură, grădinărit, iniţiere PC, educaţie plastică, rutieră, ecologică etc. Separat, pentru alţi bani, copilul poate urma cursuri de dans, pian, teatru etc.
Pe parcursul lunii august, părinţii care nu au cu cine să îşi lase acasă micuţii, trebuie să ştie că şi în această perioadă, în fiecare cartier craiovean există unităţi preşcolare care îi aşteaptă pe copii: “Eden”, “Pinochio”, Grădiniţa “Piticot”, Elena Farago, Ion Creangă, “Căsuţa fermecată”, “Curcubeul copilăriei”, “Voiniceii”, “Sfânta Lucia” şi “Căsuţa cu poveşti”.