A XI-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvorul Mureşului / “România şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”

0
361

Ieri dimineaţă, în prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu, la Izvorul Mureşului s-au deschis lucrările „Universităţii de Vară”. Alături de parlamentarii pe Diaspora – deputatul Eugen Tomac, preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Camera Deputaţilor şi senatorul Viorel Badea, precum şi alţi parlamentari români. Şeful statului nu a ratat ocazia şi a discutat despre modul în care sunt tratate minorităţile la noi în ţară, România putând fi oricând luat oricând ca un model şi cum sunt trataţi românii, în ţările vecine, unde nu le sunt recunoscute drepturile, arătând cu degetul către românii din Valea Timocului. Preşedintele României a vorbit şi despre regionalizare şi a precizat că aceasta nu se va face niciodată pe criterii etnice, subliniind că România nu va avea niciodată o regiune autonomă, şi a avertizat că “Ungaria a devenit un focar de instabilitate în regiune”.

În deschiderea discursului, preşedintele Traian Băsescu a declarat că “nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea mai zilele trecute ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”, făcând astfel o trimitere către europarlamentarul Laszlo Tokes, care a făcut această afirmaţie. “Am început din păcate de puţină vreme politica de redobândire a românismului în afara frontierelor. Nu avem în intenţii nimic de genul celor nefericiţi susţinuţi de un cetăţean român care nu-şi merită această calitate, cel care mai zilele trecute cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”, a mai spus, luni, la Izvorul Mureşului preşedintele Traian Băsescu. Preşedintele a subliniat ideea că niciodată regionalizarea nu se va face pe criterii etnice. „Numai Stalin a organizat regiunea autonomă maghiară. Aşa ceva nu va fi în România: o regiune autonomă. Nimeni nu poate fi mai autonom ca altcineva pe teritoriul României. Vreau să  cred că Parlamentul nu se va împiedica în proiectul de reorganizare”, a declarat preşedintele.

„Politica Budapestei a început să creeze dificultăţi”

Continuând în aceeaşi notă critică, Traian Băsescu consideră că unii politicieni maghiari şi chiar reprezentanţi ai Parlamentului Ungariei au depăşit “limita decenţei” prin declaraţiile extremiste la adresa populaţiei majoritare, şi a promis că acest lucru nu se va mai repeta. “Anul acesta s-a ajuns la limita unde e prea mult şi nu se va mai repeta. Am crezut că funcţionează decenţa. Dar anul acesta mi-au dovedit că pot fi indecenţi. Ungaria a devenit un focar de instabilitate în regiune. Politica Budapestei a început să creeze dificultăţi, iar România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”, a promis şeful statului. Preşedintele Traian Băsescu i-a criticat pe oficialii din Harghita care nu îşi exprimă public nemulţumirile legate de liderii ungari care vizitează Ardealul. “Un profesor m-a întrebat de ce e lăsat Viktor Orban să circule liber prin Harghita şi Covasna. Eu vă întreb: Dacă nu v-a plăcut, de ce nu l-aţi fluierat? Guvernul nu o să vină să-l fluiere”, a declarat preşedintele la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului, judeţul Harghita .

„Vlahii trebuie să se declarare români”

În discursul rostit la evenimentul dedicat minorităţilor din România şi din afara graniţelor ţării, Traian Băsescu  a mai spus că “speră ca pas cu pas, statele din jurul nostru vor ajunge să îi trateze pe români aşa cum şi noi îi tratăm pe minoritari în România”. Preşedintele Băsescu s-a mai referit şi la celelalte comunităţi minoritare româneşti care se află la graniţele României şi a atras atenţia că există cazuri când chiar minoritatea română nu se declară români, de aici şi reuşita, mai ales pe Valea Timocului a politicilor de asimilare a românilor. “Simt exact ce se întâmplă în toate ţările din jurul frontierelor ţării cu comunităţile româneşti. Vlahii: foarte puţini se declară români, se recunosc o mică parte, ceea ce explică de ce nu se pot forma şcoli de limbă română. Adevărul este că politica de asimilare a românilor a dat rezultate. Problema pe care trebuie să ne-o punem este cum contrabalansăm aceste politici de asimilare a românilor”, a afirmat Traian Băsescu.

Apel de solidaritate pentru românii de dincolo  de graniţe

Preşedintele României a mai constatat şi un alt fapt, românii nu sunt foarte uniţi. “Primul lucru pe care trebuie să-l facem este solidaritatea românilor în afara frontierelor între ei. Sunt multe asociaţii care se ceartă între ele  şi în Ungaria şi Ucraina. Asociaţiile se acuză reciproc şi se suspectează că sunt infiltrate de serviciile de securitate. Avem nevoie de corectitudine şi de solidaritate. Nu vom finanţa activităţi serioase acolo unde solidaritatea între români nu există. Statul român riscă să se compromită. Primul apel pe care îl fac în mod deosebit este acela al solidărităţii între toţi vlahii care se revendică a fi români”, a îndemnat Traian Băsescu. Extinderea filialelor ICR reprezintă un pas pentru recuperarea românismului. “Vrem ca pas cu pas statele din jurul nostru să-i trateze pe români aşa cum îi tratăm pe minoritari în România. De aceea ICR încearcă să-şi extindă filialele fiind un pas pentru recuperarea românismului. Intenţia noastră este aceea de a fi un pol de pace şi solidaritate”, completat şeful statului.

 

Deputatul Eugen Tomac :

„Trebuie sa avem conştiinţa faptului ca am pornit pe un drum bun şi ca daca acum câţiva ani erau doar câţiva oameni care ştiau de problemele românilor din Valea Timocului acum s-au schimbat foarte clar datele problemei. Statul Român trebuie să se implice în Republica Moldova, Serbia, Ucraina, Macedonia, Ungaria, Bulgaria pentru a crea instituţii funcţionale care sa ajute romanii de acolo.

Preşedintele Traian Băsescu i-a îndemnat pe românii din Republica Moldova să ceară unirea cu România, pentru că o vor avea :

”Marea majoritate a populaţiei din Moldova nu doreşte unirea cu România”, dar dacă vor cere unirea, o vor avea. ”Nu există niciun partid românesc care să nu vrea unirea cu Moldova, cum nu există vreun partid român care să nu-şi fi dorit intrarea României în UE şi NATO. Nu aveţi, încă, o majoritate critică, dar dacă aţi dovedi acest lucru va asigur că nu ar fi nicio piedică în România pentru unire”, a mai spus şeful statului.