Sărbătoare în mai multe localităţi din Dolj, de Sf. Maria

0
1585

Sărbătoarea Sfintei Marii aduce voia bună în mai multe localităţi din judeţul Dolj, care în fiecare an, pe 15 august organizează Ziua Comunei ori serbări câmpeneşti cu tradiţie. Prilejul este numai bun pentru ca oamenii să lase deoparte treburile, să îmbrace haine de sărbătoare şi să participe cu mic, cu mare la manifestările pregătite de autorităţile locale.

La Bratovoeşti se lucrează de zor la amenajarea scenei pe care vor evolua copiii de la Ansamblul „Izvoraşu” din comună, dar şi alţi solişti şi formaţii de muzică populară. Potrivit primarului Ion Marin, programul zilei va începe la ora 10.00 cu crosul dedicat copiilor din Bratovoeşti. Premierea participanţilor va fi urmată de spectacolul folcloric şi de ospăţul tradiţional cu mici şi bere.

Câţiva kilometri mai departe, la Mârşani, Ziua comunei instituită în anul 2000 se organizează pe stadionul din localitate, acolo unde comercianţii îşi vor aşeza marfa pe tarabe de la primele ore ale dimineţii. Spectacolul de muzică populară va avea loc între orele 18.00 şi 23.00. În zi de sărbătoare, primarul localităţii, Constantin Ghencioiu, le urează oamenilor „să fie sănătoşi şi să  aibă parte de mai multe câştiguri din agricultură”.

Spectacol cu Maria Ciobanu, la Cârcea

Ziua comunei Cârcea, aflată la a X-a ediţie, vine şi în acest an cu un program  diversificat de manifestări. Începând cu slujba religioasă de la ora 9.00, continuând cu manifestările sportive de pescuit, ciclism, atletism şi şah, care se vor desfăşura la balta naturală Cârcea, de la ora 10.00, prima parte a zilei prevesteşte o sărbătoare reuşită. Pentru ora 11.30 este stabilită celebrarea hramului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, iar după-amiaza se lasă cu muzică şi voie bună în compania unor invitaţi de seamă, printre care se vor număra Maria Ciobanu, Mariana Ionescu Căpitănescu şi Cristi Bănăţeanu. Petrecerea va culmina cu focul de artificii programat la ora 22.00. “Pentru cetăţenii din Cârcea, această zi de 15 august are o dublă semnificaţie. O dată este sărbătoarea ortodoxă a Sfintei Maria Mare, apoi Ziua comunei. Rugămintea mea este ca toată lumea să-şi lase problemele deoparte şi să vină să petreacă, pentru că Primăria le-a pregătit un program deosebit”, a fost îndemnul edilului Valerică Pupăză pentru cetăţeni.

Ziua Marinei Române, celebrată în Bechet

Şi la Bârca, în ziua de Sf. Maria, autorităţile locale, prin vocea primarului Marin Popa, anunţă pentru ziua de luni cea de-a IV-a ediţie a bâlciului din Parcul comunal,  cu începere de la ora 12.00.

Bechetul sărbătoreşte Ziua Marinei Române cu mai puţin fast decât în anii trecuţi. La ora 10.30 vor debuta concursurile marinăreşti, continuate cu plimbarea cu bacul pe Dunăre şi urmate, începând cu ora 13.00, de un program artistic cu solişti de muzică populară din zonă. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Bechet, anul acesta Festivalul Internaţional de Folclor “Dunărind cu Dunărea”, organizat anual de autorităţile locale, nu se mai organizează „din lipsă de fonduri”. Devenit simbol al păstrării tradiţiilor portului, dansului şi cântecului popular specifice acestui colţ de ţară, evenimentul s-ar fi aflat la a XVI-a ediţie.

Sărbători câmpeneşti cu tradiţie

Comuna Vela a programat Sărbătoarea Pinului pentru ziua de duminică, 14 august. Oamenii din satele Bucovicior, Cetăţuia, Desnăţui, Gubaucea, Segleţ, Suharu, Ştiubei – componente ale comunei Vela, dar şi din localităţile învecinate vin în fiecare an în pădurea de pini ce străjuieşte satul Vela, pentru a lua parte la petrecere. De precizat este şi faptul că bâlciul anual de la Argetoaia se mai lasă aşteptat o săptămână, fiind sărbătorit în acest an pe 21 august, în incinta Târgului săptămânal din localitate.

„Nu aducem nici o noutate în acest an, din lipsă de fonduri. Bâlciul va fi ca de obicei, cu comercianţi de dulciuri şi diverse chilipiruri, jocuri pentru copii, grătare. Cel mai important rol al sărbătorii este acela că ea reuneşte familiile din comună. Cei plecaţi la oraş ori în străinătate vin acasă în această perioadă tocmai pentru a participa la sărbătoarea câmpenească”, a declarat Mircea Beznă, primarul localităţii Argetoaia.