Însoţit de mai mulţi membri ai Cabinetului său, printre care Anca Boagiu, Teodor Baconschi, Kelemen Hunor, Ion Ariton şi reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie, premierul Emil Boc se află în China, pentru a transmite oficialilor chinezi invitaţia de a îndemna companiile din această ţară să participe la construcţia reactoarelor III şi IV ale centralei nucleare de la Cernavodă, a hidrocentralei Tarniţa şi a termocentralei Doiceşti. Nu este exclus să fie avansate şi alte oferte, în încercarea de atragere de investiţii chinezeşti în domeniile transportului rutier şi agriculturii, şi de strângere a legăturilor economice. Vizita în China a unei delegaţii guvernamentale de la Bucureşti poate fi considerată un eveniment, ea survenind, însă, într-un moment de turbulenţă a burselor financiare, practic o reactivare a unei crize financiare europene, de care ne autoiluzionasem că am scăpat. Pe de altă parte, China, una din economiile emergente, devenită putere economică de rangul I, cu o creştere constantă în ultimii 20 de ani, a investit deja în ţări europene precum Grecia, Portugalia, Bulgaria şi între partenerii din UE, contează pe Franţa, Germania, Marea Britanie, schimburile bilaterale fiind consistente, ca şi vizitele la nivel înalt. Nici o ţară europeană n-a avut, însă, aşa cum a avut România, privilegiul unei prietenii statornice cu Beijingul înainte de 1990. Dacă am spune că Beijingul, care a beneficiat, la rândul său, de canalul diplomatic al Bucureştilului în stabilirea primelor punţi de legătură cu SUA, fapt recunoscut ulterior de Henry Kissinger şi Richard Nixon, dar a şi susţinut, ulterior, gesturile rebele ale României, în cadrul Tratatului de la Varşovia, ne-ar putea privi acum „cu oarecare uimire”, n-am greşi prea mult. Vizita delegaţiei guvernamentale condusă de Emil Boc are o componentă economică extrem de importantă, fiind prevăzută o întâlnire cu premierul Wen Jiabao şi chiar cu preşedintele Chinei, Hu Jintao, la Chenzen, cu prilejul deschiderii Universiadei, la care România e prezentă cu un lot de sportivi pentru nouă discipline. Ultima vizită oficială a unui premier român la Beijing a fost cea a lui Adrian Năstase, în 2004, fiind considerată un gest de gratitudine, fiindcă era prima a unui demnitar străin după o puternică epidemie de gripă aviară. Ce a urmat se cam ştie, dovadă că, de câteva luni, Bucureştiul nu are ambasador la Beijing, iar de 1 octombrie 2010, de Ziua Chinei, la Bucureşti, reprezentanţii puterii n-au prea fost zăriţi, ceea ce n-a scăpat atenţiei diplomaţilor chinezi. China are excedente mari de cont curent, 4.500 miliarde dolari, a devenit cel mai mare exportator al lumii, are un deficit bugetar mic şi înregistrează mult mai puţină datorie, comparativ cu alte ţări. Cheltuielile de consum sunt, încă, reduse, şi cele „două economii”, de piaţă şi centralizată, s-au dovedit o soluţie viabilă pentru o ţară cu un miliard de locuitori. Pentru întărirea puterii monetare a yuanului, a instituit acorduri valutare reciproce cu mai multe ţări, printre care Argentina, Brazilia şi Indonezia, a determinat unii parteneri comerciali să folosească yuanul pentru decontarea tranzacţiilor, adică să-şi exprima facturile în yuani. Poate părea o chestiune minoră, dar nu este. În prezent, mare parte din facturile emise în comerţul internaţional folosesc dolarul ca „unitate de cont”, chiar şi atunci când tranzacţia nu are a face cu SUA. Ori dacă yuanul câştigă o acceptare în evidenţele contabile ale lumii, dolarul îşi vede ameninţat statutul de valută de rezervă. Legarea unor „parteneriate economice solide” şi „rezultate concrete şi avantajoase”, cum se aşteaptă de la vizita delegaţiei guvernamentale condusă de Emil Boc în China, ar putea constitui o soluţie „de avarie” la starea economiei româneşti, care resimte necesitatea unor infuzii mari de capital. Pe de altă parte, în funcţie de tactul etalat, Bucureştiul ar putea reînnoda bunele relaţii pe care le-a avut dintotdeauna cu Beijingul.
