Ieri, 12 iulie, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Craiova, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au efectuat trei percheziţii domiciliare la imobilele a doi bărbaţi, ambii de 38 de ani, din Craiova, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Din cercetările desfăşurate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, poliţiştii au stabilit faptul că în ziua de 6 iulie a.c., cei în cauză, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, ar fi ameninţat cu acte de violenţă o femeie de 38 de ani, din Craiova, în timp ce aceasta se afla în curtea locuinţei sale, din localitate. În urma percheziţiilor efectuate , au fost găsite mai multe obiecte contondente care au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. Bărbaţii au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. Cercetările sunt continuate de poliţişti, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie legală prin unitatea de Parchet competentă. La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Craiova – Secțiile 1-5, Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj, precum şi jandarmi din cadrul G.J.M.B. Craiova.