Simona Halep, campioană la Wimbledon!

0
564

Simona Halep este campioană la Wimbledon, după ce spulberat-o în finală pe americanca Serena Williams, scor 6-2, 6-2, în numai 56 de minute!

Halep a jucat ceva aproape de tenisul perfect, în timp ce Williams a fost într-o formă slabă, atât la serviciu, dar mai ales din punct de vedere al deplasării pe teren. A fost o victorie la fel de netă precum unica obținută până azi in fața Serenei, la Turneul Campioanelor.

După ce a primit trofeul, Halep a declarat: “Niciodată nu am jucat un meci mai bun. A fost cel mai bun meci. Am lucrat mult pentru a ajunge aici, pentru a juca în faţa Curţii Regale. Am avut emoţii înainte de meci, dar am ştiut că nu e timp de aşa ceva. Am intrat pe teren şi am dat tot ce am putut. E ceva special şi nu voi uita niciodată această zi. A fost visul mamei mele, spuneau că dacă vreau să fac ceva în tenis, trebuie să câştig Wimbledon. Îi mulţumesc mamei mele! Am lucrat mult pentru a schimba planul de joc, nu a fost uşor, aici nu prea pot alerga la fel de mult, dar am început să simt jocul, să ştiu ce să fac cu mingea. Abia aştept să mă întorc la anul. Părinţilor, familiei… Vă mulţumesc! Nu aş fi aici fără voi.  Echipei mele, lui Darren Cahill. Vă mulţumesc mult! Aş vrea să-i mulţumesc ţării mele, pentru că mă susţine oriunde aş juca. A fost uimitor. Vă mulţumesc! Le mulţumesc şi celor din familia Regală. A fost o onoare să câştig la Wimbledon

”A jucat ceva din altă lume. Felicitări, Simona. O jucătoare la acest nivel, trebuie să îți scoți pălăria în fața ei. Nu am avut ce să fac. Mă bucur de acest sport, mă bucur că sunt aici”, a spus Serena Williams, la finalul meciului.

Halep devine prima reprezentantă a României din istorie care se impune pe iarba londoneză. Ilie Năstase a fost cel mai aproape de a se impune la Londra, dar a pierdut în finală. Este al doilea titlu de Mare Şlem din cariera româncei, după cel de la Roland Garros 2018.

Singurul set pierdut la acestă ediţie de Simona este în faţa unei alte românce, Mihaela Buzărnescu, în turul secund.

La această ediţie, Halep a trecut pe rând de: Turul 1: Aliaksandra Sasnovici (Belarus, 36 WTA)  6-4,7-5; Turul 2: Mihaela Buzărnescu (România, 53 WTA) 6-3, 4-6, 6-2; Turul 3: Victoria Azarenka (Belarus, 40 WTA) ) 6-3, 6-1; Optimi de finală: Cori Gauff (SUA, 313 WTA) ) 6-3, 6-3; Sferturi de finală: Shuai Zhang (China, 50 WTA) 7-6 (4), 6-1; Semifinale: Elina Svitolina (Ucraina, 8 WTA) 6-1, 6-3; Finală: Serena Williams (SUA) 6-2, 6-2.