Universitatea Craiova s-a prezentat înaintea noului campionat / Achiziţii bune, echipament urât, sponsor nou, antrenor nervos

0
398

Universitatea Craiova şi-a prezentat achiziţiile din vara aceasta, portarul elveţian Mitrovic, de la Chiasso (liga a II-a helvetă), stoperul croat Spahija, de la FC Voluntari, extrema Cristi Bărbuţ, de la ACS Poli Timişoara, mijlocaşul italian Fausto Rossi şi atacantul Mihai Roman, adus de la NEC Nijmegen.

jucatori„Putem promite multe la prezentare, dar important este ce vom face pe teren, acolo trebuie să demonstrăm. Am fost coleg de generaţie cu Verratti, e un jucător imens, dar m-au impresionat cel mai mult Nedved sau Del Piero. Pentru mine a fost un mare ghinion să rămân legat de Juventus, dar şi eu puteam profita de anumite momente în carieră, puteam oferi mai mult. Totuşi, nu consider că am ajuns la un nivel inferior, fiindcă joc în Europa League cu Universitatea Craiova, o echipă bună” a spus Fausto Rossi, mijlocaş de 26 de ani format de Juventus şi care a evoluat ultima dată la Trapani, în Serie B, după ce a fost coleg şi cu Florin Andone, la Cordoba.

„Sunt bucuros că am venit la Craiova, îmi place proiectul, şi sper să facem rezultate bune. Nu-mi pare rău că am pierdut Supercupa, fiindcă am venit la o echipă mare, precum Craiova, şi sper să ne clasăm pe podium” a declarat Hrvoje Spahija, stoperul de 28 de ani venit de la FC Voluntari.

„Sunt foarte bucuros că m-am întors acasă, la Craiova şi sper să câştig primul meu trofeu din carieră cu Universitatea” a spus atacantul de 25 de ani născut în Bănie, Mihai Roman, care ultima dată a fost împrumutat de Nijmegen în prima ligă din Israel.

„Sunt foarte fericit că am ales Craiova, pentru mine este o provocare. Am avut şi alte oferte şi am decis că e cel mai bine pentru mine să vin aici. A contat în decizie şi părerea bunicilor, care sunt din Oltenia. Nu-mi pare rău că am plecat de la Timişoara, acolo m-am luptat pentru evitarea retrogradării, aici vin să luptăm pentru trofee” a spus Cristi Bărbuţ, extrema de 22 dee ani care anul trecut a marcat împotriva Craiovei.

Gică Craioveanu, invitat special

Invitatul special de la prezentarea Universităţii Craiova a fost Gică Craioveanu, care şi-a exprimat speranţa că echipa va avea un sezon mai bun decât cele anterioare, când nu a izbutit să urce măcar pe podium, dar şi că Andrei Ivan va deveni golgheterul campionatului. „Am senzaţia că lumea este din nou alături de echipă, după acea perioadă urâtă, în care fanii plecaseră. Am încredere că putem termina chiar pe primul loc, chiar dacă Steaua are un lot bun şi Dinamo are un antrenor de clasă, prietenul meu, Guriţă. Deşi stau în Spania, mi-am făcut abonament pentru a veni pe noul stadion şi sper să văd puşcăria asta mică de Ivan cum iese golgheterul României. De asemenea, sper ca fiul meu, Alejandro, să joacă cu numărul 8 la Universitatea şi să ducă mai departe istoria Ştiinţei” a spus „Grande” Craioveanu.

Mangia, iritat de întrebările jurnaliştilor

echipamentLa a doua apariţie în faţa presei, italianul Devis Mangia a fost extrem de deranjat de întrebările care vizau jocul modest al echipei din perioada de pregătire, cât şi rezultatele înregistrate în amicale, oltenii pierzând toate cele 4 meciuri de verificare din Austria. „Am jucat cumva pe puncte şi nu ştiu eu? Nu s-au pus în clasament acele jocuri, nu ne-a interesat rezultatul neapărat. Este părerea voastră că echipa a jucat prost în amicale, mai vorbim după meciurile din campionat. Dacă voiam să câştigăm, întâlneam adversari din ligi inferioare, important este să luăm punctele în partidele oficiale”.

Mangia a refuzat să spună cine va fi noul căpitan al echipei, pentru că nu el l-a ales. Astfel, Mangia l-a propus pe portarul Calancea, iar patronul Mihai Rotaru l-a refuzat categoric, banderola rămânând astfel la Andrei Ivan.

Tehnicianul italian a recunoscut că nu ştie prea multe lucruri despre primul adversar, CSMP Iaşi, dar spune că ar fi o greşeală pentru jucătorii săi să creadă că este un meci accesibil: „În primul rând partida de vineri este una dificilă pentru că este prima şi nu ai la ce te raporta, sunt elemente noi. Nu ştim prea multe despre adversar, doar că au schimbat mulţi jucători şi antrenorul, însă ar fi o mare greşeală din partea noastră să considerăm că este un meci uşor.

Coloana Infinitului pe echipament, fanii au reacţionat dur

rossi
Fausto Rossi

Cei de la Universitatea Craiova au prezentat echipamentul pentru noul sezon, unul care conţine pe verticală un model stilizat al Coloanei Infinitului, celebra operă a lui Constantin Brâncuşi. Oficialii olteni au precizat că vor să pună în valoare simbolurile regiunii, însă modelul ales nu este deloc unul atractiv, el stârnind imediat ironiile suporterilor alb-albaştri, care considerau că era mult mai inspirat ca acest simbol să fie pus pe mâneca tricourilor, nu să le „secţioneze”. De asemenea, stema cu leul este aproape ilizibilă. „Este hidos, este cel mai urât echipament din istoria clubului” este unul dintre mesajele fanilor. În urma acestor reacţii, sunt şanse mari ca oficialii clubului să schimbe acest model de echipament de-a dreptul oribil. În schimb, mult mai frumos este echipamentul de prezentare, care seamănă oarecum cu cel de pe vremea Craiovei Maxima. Altfel, sunt 3 modele de echipament pentru sezonul următor: alb, albastru şi negru, produse tot de firma Joma, partenerul tehnic al Ştiinţei şi în precedentele sezoane, de la intrarea în Liga I.

Sponsorul Betano achită 1 milion de euro în 3 ani

Universitatea Craiova şi-a prezentat şi noul partener principal, o casă de pariuri online al cărei nume va fi inscripţionat pe tricourile de joc. Contractul dintre părţi este pe trei ani, timp în care sponsorul va plăti suma de 1 milion de euro către clubul din Bănie. Betano.com este operator internaţional de pariuri sportive si cazinou online. „Ne bucurăm că am găsit în cadrul clubului sportiv Universitatea Craiova valori şi obiective care ne sunt familiare – multă muncă investită în îmbunătăţiri constante, efort susţinut pentru obţinerea recunoaşterii, spirit de luptător. Toate acestea au dus la una dintre cele mai loiale comunităţi de fani, ‘leii’, cum ştim că sunt denumiţi. Credem că acest parteneriat va fi unul pozitiv şi de lungă durată, mai ales pentru că a fost construit pe o fundaţie solidă şi pe valori puternice” a declarat Thanassis Kanouris, Head of International Marketing Betano.com.