Maşinile parcate ilegal pe trotuar ar putea fi ridicate

0
398

parcare-ilegalaMinisterul de Interne vrea să ia măsuri astfel încât circulaţia maşinilor sau a pietonilor să nu mai fie afectată de cei care parchează ilegal. Deocamdată, proiectul de lege este în dezbatere publică. Legea pusă acum în dezbatare vrea să elimine asemenea situaţii. Pe de altă parte, nu vor fi ridicate doar maşinile oprite ilegal pe carosabil ci şi cele aflate ” – pe pistele obligatorii pentru pietoni sau biciclişti ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare

– pe trotuar, cu excepţia situaţiilor în care staţionarea este permisă prin mijloace de semnalizare rutieră

– pe trecerile de pietoni ori la mai puţin de 10 metri înainte de acestea.”

Unii dintre cei implicaţi în dezbaterea publică a proiectului nici nu vor să audă că şoferii au voie să parcheze pe trotuar. Staţionarea pe trecerea de pietoni sau parcarea în zone interzise sunt des întâlnite în Bucureşti. La fel ca şi ocuparea în totalitate a trotuarelor. Conform proiectului de lege, vor fi sancţionaţi proprietarii maşinilor ridicate şi nu cei care se află la volan. Surse autorizate susţin că serviciile de ridicări auto ar putea fi efectuate direct de către primării şi nu prin intermediul firmelor private. Astfel, toţi banii din amenzi vor ajunge în conturile primăriilor.