EURO 2024: prezentarea grupei E

0
437

Grupa E de la Euro 2024 este cea din care face parte şi România, echipa care are cel mai slab cotat lot la această competiţie, dar care a terminat preliminariile pe primul loc, neînvinsă. Amicalele de anul acesta au fost însă modeste, iar decizia lui Edi Iordănescu, de a-i lăsa acasă pe Mitriţă şi Louis Munteanu, este neverosimilă, în condiţiile în care are în lot jucători accidentaţi, precum Burcă sau Alibec, jucători fără meciuri oficiale în acest sezon, precum Ianis Hagi, Moldovan sau Raţiu, ori pur şi simplu jucători “sparţi”, precum Puşcaş, Bîrligea, Şut, M. Marin. Deşi este într-o perioadă în care schimbă generaţia, Belgia rămâne favorita grupei, având în avanposturi jucători de clasă precum de Bruyne, Lukaku sau Doku, dar şi-a permis să-l lase acasă pe Courtois, portarul campioanei Europei, Real Madrid. Ucraina pare a avea atât atuul valorii, cât şi cel al formei şi al omogenităţii. Dovbyk şi Tsyganokov vin după un sezon istoric cu Girona, Yaremciuk şi-a recăpătat forma de la Benfica în tricoul Valenciei, linia defensivă este aceeaşi de ani de zile, unica schimbare fiind deja clasică, urcarea lui Zincenko şi intrarea lui Mykolenko în banda stângă, în timp ce Mudryk nu confirmă la Chelsea, dar la naţională a devenit deja un lider.  După ce a fost sabotată în calificări de arbitrul spaniol Gil Manzano, în duelul cu Italia, Ucraina s-a calificat cu emoţii la Euro, după barajele cu Bosnia şi Islanda, fiind condusă de fiecare dată. Slovacia nu spune mare lucru, dar e o echipă greu de învins.

GRUPA E

 România

Performanţă la Euro: sferturi în 2000. Echipa-standard: Niţă – Raţiu, Drăguşin, Burcă, Bancu – M. Marin, R. Marin, Stanciu – D. Man, Drăguş, Mihăilă. Selecţioner: Edi Iordănescu. Vedetă: Radu Drăguşin (Tottenham). Focus: Dennis Man (Parma). Absenţi: Mitriţă, L. Munteanu, Moruţan, Screciu, Tănase, I. Radu, Chiricheş.  

Belgia

Performanţă la Euro: finalistă în 1980. Echipa-standard: Casteels – Meunier, Witsel, Faes – Castagne, Tielemans, Carrasco – Doku, De Bruyne, Trossard – Lukaku. Selecţioner: Domenico Tedesco. Vedetă: Kevin de Bruyne (Manchester City). Focus: Jeremy Doku (Manchester City). Absenţi: Courtois, Batshuayi, Saelemaekers.

 Ucraina

Performanţă la Euro: sferturi în 2020. Echipa-standard: Lunin – Konoplya, Zabarnyi, Matvienko, Zinchenko – Stepanenko, Shaparenko – Tsygankov, Mudryk, Sudakov – Dovbyk. Selecţioner: Serghei Rebrov. Vedetă: Andrei Lunin (Real Madrid). Focus: Artem Dovbyk (Girona). Absenţi: Sobol, Karavayev.

 Slovacia

Performanţă la Euro: optimi în 2016. Echipa-standard: Dubravka – Pekarik, Skriniar, Gyomber, Hancko – Hrosovsky, Lobotka, Duda, Suslov – Duris, Haraslin. Selecţioner: Francesco Calzona. Vedetă: Milan Skriniar (PSG). Focus: Stanislav Lobotka (Napoli). Absenţi: Mak, Valjent.