Un anonim, de origine maghiară, pe banca Ştiinţei?!

0
571

Demiterea antrenorului Laurenţiu Reghecampf a provocat valuri de nemulţumire în rândul suporterilor Ştiinţei, acestea fiind manifestate prin mii de mesaje vehemente în mediul online, pe reţelele de socializare. Finanţatorul Mihai Rotaru este acuzat că nu doreşte performanţă, renunţând la antrenorul cu cel mai bogat CV care a trecut prin Bănie, deşi acesta imprimase echipei un joc spectaculos, chiar dacă nu avusese ocazia să efectueze nici achiziţii şi nici măcar un stagiu de pregătire normal. Suporterii olteni îl acuză in corpore pe Mihai Rotaru că vrea numai să încaseze bani din vânzarea de jucători, făcând achiziţii neinspirate, ieftine sau nefăcând deloc, aşa cum s-a întâmplat în iarna trecută.

Varianta vehiculată, şi, se pare, cea reală, pentru înlocuirea lui Reghecampf este una, de fapt, neverosimilă. Mihai Rotaru vrea să-l numească antrenor principal pe un anume Laszlo Balint. Evident, numele nu spune nimic, nimănui, este un anonim, cu un CV pe măsura pretenţiilor conducătorilor Universităţii Craiova, adică modeste. Fost fundaş dreapta pe la Tărlungeni,  Urziceni şi prin Ungaria, acest Laszlo a antrenat până acum doi ani în ligile inferioare, iar când a luat contact cu primul eşalon, a ratat doi ani la rând intrarea în play-off cu UTA, deşi bugetul i-ar fi permis acest lucru. Stilul lui Laszlo, precum al majorităţii antrenorilor români, este unul neatractiv, bazat pe luptă, fără o construcţie elaborată. De altfel, suporterii arădeni, de care este apropiat, îl consideră “un antrenor limitat, bun pentru play-out”. Se pare că acesta este şi targetul Universităţii Craiova pentru sezonul următor: play-out-ul. Mihai Rotaru pregăteşte instalarea acestui tehnician de origine maghiară, în vârstă de 43 de ani, apărut în peisaj pe filiera Bogdan Apostu, un impresar cu valenţe de conducător de club, care recent a ratat promovarea în liga a doua cu  Corvinul Hunedoara, deşi avea buget de promovat în Liga I. Probabil că ţelul conducătorilor Universităţii este acela de a vinde cât mai puţine abonamente pentru sezonul următor şi de a atinge recordurile negative de asistenţă de la meciurile celeilalte echipe din oraş.