Laszlo Balint: “E un mare pas în cariera mea să antrenez Universitatea Craiova”

0
675

Laszlo Balint, noul antrenor al Universităţii Craiova, a fost prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, de preşedintelui clubului, Sorin Cârţu. Primele declaraţii ale lui Laszlo Balint: 

„Mă bucur tare mult să fiu antrenor al Universităţii Craiova, e un mare pas înainte în cariera mea, o promovare, mă bucur pentru încrederea pe care o au oamenii din conducere în mine şi vin foarte motivat şi cu încredere că putem realiza lucruri importante. La un club pentru Universitatea Craiova vorbim de obiective importante, încercăm ca sezonul următor să fie mai bun decât cel recent încheiat. Nu am întrebat conducerea ce m-a recomandat să vin la Craiova, dar probabil spiritul echipei pe care am antrenat-o, jucătorii să simtă când intră pe teren că trebuie să dea totul şi asta voi încerca să implementez. Mă bazez mult pe noţiunea de respect, iar jucătorul dă totul pentru echipă, dacă o respectă. De aseară s-au accelerat discuţiile, iar de dimineaţă am sosit în oraş şi m-am înţeles cu conducătorii Craiovei. Am vorbit cu Marian Copilu şi cu Mihai Rotaru. S-au derulat repede lucrurile, dar ambele părţi am agreat ca să funcţioneze tot mecanismul. Este o onoare să fiu comparat cu Mirel Rădoi. Este o diferenţă între UTA şi Universitatea Craiova, în primul rând de lot, dar vom fi capabili să desfăşurăm un joc care să satisfacă pretenţiile publicului craiovean. Mi-am dorit mereu să fac paşi înainte şi aşa s-a întâmplat în cariera mea. Sunt foarte motivat să reuşesc, o să muncesc de dimineaţă până a doua zi dimineaţă, dacă e nevoie. Trebuie să şi suferim, munca e cuvântul de ordine, trebuie să ieşim din zona de confort.  Sperăm să facem un fotbal de calitate, nu-mi place să folosesc cuvinte mari, nu fac promisiuni şi nu aduc garanţii, dar vom munci sută la sută, pentru că asta e convingerea mea, că prin muncă putem obţine rezultate. Cunosc bine campionatul, echipa, pe unii jucători îi cunosc personal. Mergem pe un set de principii, să implementăm filosofia mea, să avem o exprimare coerentă, eficientă. Respect, disciplină şi ambiţie vrem. Nu vreau să se sperie jucătorii, dar merg pe reguli şi organizare. Fotbalul e imprevizibil, dar rezultatele sunt mărturia muncii antrenorului. La UTA am avut 10 meciuri fără victorie, dar a fost şi o conjunctură, nu au fost numai înfrângeri. Nu am o problemă că prezentarea mea se face în ziua de 13, oamenii slabi au superstiţii. E o provocare pentru mine. Doar de Dumnezeu mi-e teamă. Sistemul de joc va fi dinamic, pregătim cel puţin două sisteme de joc. Universitatea Craiova are o ţinută, un statut de club mare, are o imagine de top, e un pas mare pentru mine, dar pentru orice antrenor ar fi un pas mare să stea aici pe scaunul acesta. Nu am încercat să copiez pe nimeni, de la fiecare antrenor am încercat să iau ce mi se potriveşte, eu am propria filosofie de joc. Suporterilor le transmit să aibă încredere, când nu există unitate, nu se pot obţine lucruri importante, energia din tribune trebuie să fie un plus”.

Laszlo Balint s-a referit şi la programul echipei în perioada următoare şi la transferuri: „Ne reunim într-o formulă restrânsă, au fost jucători la echipele naţionale, dar trebuie să gestionăm bine perioada următoare, pentru că avem meciuri multe la acest început de sezon. Sunt jucători pe care vrem să-i transferăm, avem mai multe variante, inclusiv jucători aflaţi sub contract. Se lucrează încă la programul de amicale. Este un avantaj că stăm 23 de zile în Austria, avem timp să ne familiarizăm, să muncim, pentru că e o perioadă importantă şi trebuie să o tratăm cu mare atenţie. În cupele europene sper să ajungem cât se poate de departe, dar trebuie să ne gândim şi la nivelul fotbalului românesc”

Preşedintele Sorin Cârţu a spus:  „Sperăm că următorul sezon să fie mai bun decât precedentul, să realizăm ce ne dorim. Laszlo Balint este ce a decis clubul nostru pentru viitorul sezon, din punctul meu de vedere şi a lăsat o foarte bună impresie acolo. Considerăm  că am făcut o alegere potrivită şi sperăm că ambiţia şi ce vrea el să realizeze în fotbalul românesc să se pună în slujba intereselor noastre. Aş vrea să văd la Universitatea Craiova agresivitatea pe care UTA a avut-o, presing, contrapresing şi este un garant Gyusi pentru asta, fiindcă aceste lucruri ne-au lipsit, deşi au fost şi reuşite, fiindcă pe timpul lui Laur s-au dat multe goluri. Vreau să nu mai văd atâtea înfrângeri câte au fost anul trecut, i-am spus şi lui Laur asta, am avut 11 înfrângeri în campionat şi 2 în Cupa României. Ca şi în anii trecuţi, Gyusi are ca obiective campionatul şi Cupa României”.