Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a continuat zilele trecute șirul verificărilor pe șantierele deschise și în acest context, a mers la aeroport, însoţit fiind de către vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, Mihai Neațu, managerul Aeroportului Internațional Craiova, Sorin Manda, specialiștii Consiliului Județean Dolj și reprezentanții constructorului. Au fost inspectate lucrările de extindere a celor două terminale, un proiect de anvergură finanțat din bugetul propriu al administrației județene.
“Lucrările au avansat vizibil, iar imaginea clădirii aeroportului este complet schimbată. Cele mai avansate lucrări sunt în zona noului terminal de Plecări, acolo unde gradul de execuție se apropie de 90%. Au fost finalizate instalațiile electrice, termice, sanitare și de ventilație și se realizează finisajele. În următoarele zile vor fi montate benzile de bagaje în zona de check-in și echipamentele de scanare a bagajelor. În zona terminalului de Sosiri s-au finalizat instalațiile și se lucrează la elementele de arhitectură, compartimentare și tavane. La parterul acestui corp vor fi preluați pasagerii care sosesc pe aeroport, iar la etaj vor fi amenajate spații administrative. Imediat ce lucrările vor fi încheiate, cele două terminale vor putea asigura condiții moderne, la standarde europene, pentru toți călătorii”, a declarat Cosmin Vasile, preşedintele CJ Dolj, la final inspecţiei.