SoNoRo Conac – proiect prin care se doreşte îmbinarea patrimoniului arhitectural cu înalta calitate a proiectelor culturale dezvoltate până în prezent de Festivalul SoNoRo – ajunge şi la Craiova. Ultimul concert al lunii iunie va fi găzduit de Muzeul de Artă, miercuri, 15 iunie, de la ora 18.00. Programul va cuprinde lucrări de Ludwig van Beethoven, Zoltan Kodaly, Jean Sibelius şi Edward Elgar şi va fi interpretat de Anna-Liisa Bezrodny (vioară), Răzvan Popovici (violă) şi Jan-Erik Gustafsson (violoncel). Concertul va fi urmat de un cocktail.
„SoNoRo Conac şi-a propus să aducă muzica de cameră în spaţii care au fost gândite special pentru acest tip de evenimente – sălile de concert sau de bal ale vechilor conace şi case boiereşti. Ne bucurăm că pentru a IV-a ediţie invităm publicul să descopere aceste monumente arhitecturale, în cadrul unor recitaluri ce pun spaţiul şi funcţionalitatea sa în cel mai potrivit context”, a declarat Răzvan Popovici, iniţiatorul SoNoRo Conac şi directorul Festivalului SoNoRo, citat de Mediafax.
SoNoRo Conac a deschis seria de concerte găzduite în clădiri de patrimoniu din România cu un recital de muzică din anii ’20-‘30, ieri,12 iunie, la Rezidenţa Scena9, într-un cadru Art Deco, într-o vilă monument istoric ce a aparţinut Regelui Mihai. După Craiova, seria de concerte de muzică de cameră va continua până în septembrie 2016, în clădiri de patrimoniu precum: Biserica Fortificată şi Casa Kraus, Criţ, judeţul Braşov (23 iulie); Casa cu Blazoane, Chiojdu, judeţul Buzău (24 iulie); Conacul Domniţei Ralu, Chiţorani, judeţul Prahova (25 iulie); Biserica Fortificată, Ilieni, judeţul Covasna (29 iulie); Casa de Oaspeţi a Prinţului de Wales, Valea Zălanului, judeţul Covasna (6 august); Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, Cisnădioara, judeţul Sibiu (14 septembrie); Cetatea Făgăraş, judeţul Făgăraş (15 septembrie).
În 2013, Asociaţia SoNoRo a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac –, care îşi doreşte, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenţie şi sprijinire a patrimoniului şi a resurselor culturale extraordinare ale ţării noastre. În 2014, SoNoRo Conac a desfăşurat o serie de 11 concerte în clădiri de patrimoniu din toată ţara, iar în 2015, alte 11. Proiectul, iniţiat cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale şi al Ordinului Arhitecţilor din România, „a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spaţiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural şi ascultării active din partea unui public restrâns”, precizează organizatorii. Acest proiect îşi propune, totodată, să sensibilizeze opinia publică în ceea ce priveşte multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.
Accesul la concertele SoNoRo Conac se face doar pe bază de invitaţie sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la mariaclara@sonoro.ro sau numărul de telefon 0741.190.470. Programul seriei de concerte şi mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe conac.sonoro.ro.
Clădirea care găzduieşte Muzeul de Artă din Craiova a fost construită între 1898 şi 1907 de Constantin Mihail, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai vremii. Cel care s-a ocupat de planul construcţiei a fost Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale şi autorul unor clădiri reprezentative construite la începutul secolului XX: Palatul Regal, Palatul Fundaţiei Universitare „Carol I”, Palatul CEC.
Construit în tendinţele arhitectonice ale vremii, palatului îmbină elementele eclectice de stil cu rigoarea academismului francez şi elemente de baroc târziu. Palatul a fost comparat cu Palatului Cheverny de pe Valea Loarei, recunoscut ca exemplu de echilibru şi eleganţă arhitectonică.
În 1936, Jean Mihail, ultimul reprezentant al familiei, moare, iar toată averea sa, inclusiv Palatul Mihail, este lăsată prin testament statului român. În 1954, clădirea este transferată în patrimoniul Sfatului Popular Orăşenesc şi devine sediu al Muzeului de Artă din Craiova.
În prezent, patrimoniul muzeului este constituit din peste 8.000 de lucrări de artă europeană şi românească, găzduind printre cele mai ilustre nume ale picturii şi sculpturii româneşti. Dintre acestea, cele mai valoroase piese sunt şase lucrări de Constantin Brâncuşi: Vitellius, Cap de fată, Cap de băiat, Fragment de tors, Domnişoara Pogany şi Sărutul.