Farmaciile care nu îşi respectă programul de lucru vor fi pedepsite mult mai aspru. Sancţiuni drastice sunt prevăzute şi pentru furnizorii de servicii de radioterapie, aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, în cazul în care se constată încasarea necuvenită a unor sume de la asiguraţi. Aceste modificări sunt prevăzute într-un proiect de act normativ iniţiat de Ministerul Sănătăţii.
În cazul în care se constată nerespectarea de către o farmacie/oficină locală de distribuţie, în mod nejustificat, a programului de lucru comunicat casei de asigurări de sănătate şi prevăzut în contract de către furnizorii de medicamente sunt prevăzute o serie de sancţiuni. Acelaşi lucru este valabil şi pentru farmaciile cu circuit deschis aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pentru furnizarea de medicamente şi a unor materiale sanitare specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale de sănătate curative, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
La prima constatare, este prevăzută diminuarea cu 5% a sumei cuvenite pentru luna în care s-au înregistrat aceste situaţii. La a doua constatare va fi redusă cu 10% suma cuvenită pentru luna în care s-au înregistrat aceste situaţii, iar pentru a treia constatare este prevăzută o diminuarea cu 16% a sumei cuvenite pentru luna respectivă.
Sancţiunile pentru furnizorii de servicii de radioterapie merg până la rezilierea contractului
Printre schimbările preconizate de proiectul de act normativ se regăseşte şi sancţionarea furnizorilor de radioterapie, în cazul în care se constată încasarea necuvenită a unor sume de la asiguraţi. La prima constatare se va lua măsura reţinerii unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 20% la contravaloarea serviciilor de radioterapie aferente lunii în care s-au înregistrat aceste situaţii. La a doua constatare va fi oprită o sumă calculată prin aplicarea unui procent de 30% la contravaloarea serviciilor de radioterapie aferente lunii în care s-au înregistrat aceste situaţii. La a treia constatare, furnizorul este sancţionat prin reţinerea unei sume calculate prin aplicarea unui procent de 40% la contravaloarea serviciilor de radioterapie aferente lunii în care s-au înregistrat aceste situaţii. La a patra constatare a nerespectării de către furnizorii a acestei obligaţii, contractul se reziliază de plin drept.
Subprogramul de radioterapie a bolnavilor cu afecţiuni oncologice a început din 2015. În cele opt luni au fost 11.106 bolnavi, iar bugetul a fost de 69 milioane de lei. În primul trimestru al anului 2016 au fost trataţi în cadrul sub-programului de radioterapie 5.106 bolnavi cu afecţiuni oncologice, cu o cheltuială de 29 milioane. Pentru anul 2016 este prevăzut un buget de 150 milioane de lei.
Schimbări în cadrul progrmelor naţionale de sănătate
Alte modificări prevăzute de proiectul de act normativ se referă la faptul că includerea unităţilor de specialitate în programele naţionale de sănătate se realizează pe baza unor criterii elaborate la propunerea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi a unei metodologii de selecţie care se aprobă prin normele tehnice, cu încadrare în limita fondurilor aprobate.
Serviciile medicale, inclusiv eliberarea medicamentelor şi/sau materialelor sanitare specifice asigurate bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, să poată fi acordate într-o unitate sanitară în regim ambulatoriu/în spitalizare de zi, concomitent cu serviciile medicale spitaliceşti furnizate în regim de spitalizare continuă într-o altă unitate sanitară, dacă unitatea sanitară la care pacientul este internat în regim de spitalizare continuă nu poate acorda serviciile din programele naţionale de sănătate curative.
Contravaloarea transportului medicalizat va fi suportată de către unitatea sanitară în care bolnavul este internat în regim de spitalizare continuă, dacă este necesar, în vederea efectuării serviciilor asigurate în cadrul programelor naţionale de sanătate cu scop curativ.
Totodată va fi derulat un subprogram nou, “Subprogramul de diagnostic genetic al tumorilor solide maligne (sarcom Ewing şi neuroblastom) la copii şi adulţi”, care face integrantă a Programuluinaţional de oncologie.