Pavel Badea, oferta liberalilor craioveni la fotoliul de primar al urbei, a pierdut alegerile, cum bine se ştie, în faţa Liei Olguţa Vasilescu, primarul în exerciţiu. Şi încă la scor: 13,18% (12.648 voturi) faţă de 60,92% (58.478) cât a obţinut Lia Olguţa Vasilescu. Deznodământul se prefigura de la anunţarea candidaturii şi inclusiv Pavel Badea, fost consilier municipal, nu părea convins, în discuţii, că poate întoarce o stare de fapt existentă, atestată şi de sondajele, mai mult sau mai puţin credibile, care răzbăteau în spaţiul public. Ceea ce a surprins finalmente nu a fost înfrângerea lui Pavel Badea, anticipată inclusiv de acesta, cât scorul categoric, cum spuneam, sub cel al partidului, obţinut, ceea ce a inflamat starea de spirit la sediul liberalilor, cu ocazia analizei de circumstanţă. Şi-a depus demisia şi după toate aparenţele nu va mai fi nici consilier local municipal. Un divorţ în toată regula. Cum insuccesul e de regulă orfan şi numai succesul are părinţi, ce se poate spune la capătul unei experienţe, mai mult sau mai puţin insolite? În primul rând, ca premiză a discuţiei, municipiul Craiova nu este unul funciarmente roşu sau galben, ci mai degrabă unul heteroclit, cu nuclee dure, atât social-democrat, cât şi liberal sau de centru dreapta. Şi chiar dacă au mai apărut contracandidaţi pe “partea dreaptă” – Dan Cherciu sau Horaţiu Buzată -, aceştia nu au făcut priză, cum s-a văzut, la electorat din varii motive. Cu Pavel Badea lucrurile stau cu totul altfel. Persoană umblată prin lume (Elveţia, Coreea de Sud, Japonia), cu reuşite personale ca antreprinzător, a comis o eroare impardonabilă, necorectată din mers, în nici o ipostază: a crezut că dintre calităţile deţinute, cea care îl recomanda precumpănitor, şi îl individualiza pentru funcţia de primar, era aceea de fost bun jucător de fotbal al Craiovei, şi ulterior conducător. Şi chiar dacă a fost un fotbalist de referinţă, cu prezenţe şi la loturile reprezentative, nici măcar atuu-ul acesta, de luat în seamă, ce îi conferise vizibilitate, nu a contat, introdus inabil în mesaje, pentru ca nostalgicii suporteri ai Craiovei, de atunci, să îl voteze. Nu le-a mai adus aminte, ca fapt divers, că într-o zi de început de octombrie, în 1985, alături de Marian Bîcu şi Gheorghiţă Geolgău, – o tempora – bascula din Cupa Cupelor, pe gumoasa AS Monaco, pe Centralul craiovean. Altceva putea însă oferi ca temă de reflecţie, miza fiind una administrativă, şi anume că multe lucruri văzute, la Lausanne, de pildă, unde a şi stat câţiva ani, vrea să le implementeze întocmai şi la Craiova. Nu a făcut asta, şi dacă nu e un capăt de ţară, şi nu este, în schimb, din mesajele sale, unele alambicate, altele difuze, sau comune, nu s-a înţeles mare lucru. Adică nu au şocat. Un plus de pregătire teoretică, pe câteva domenii de activitate, i-ar fi evidenţiat, năzuim, ceea ce numim o pricepere sau competenţă administrativă, poate deţinută. Nu făcuse o figură ştearsă, ca ales local, se arătase vocal şi uneori chiar pregătit, pe temele acroşate, însă nu a reuşit să atingă pragul emoţional, la care electoratul putea reacţiona favorabil. Au fost momente, de-a lungul campaniei electorale, când inclusiv Pavel Badea a “trădat” că nu e deloc convins că o poate învinge pe Lia Olguţa Vasilescu, politician hârşit, în alegeri, ceea ce s-a transmis inclusiv la electoratul de dreapta, prezent la vot. Pot exista şi alte explicaţii, mult mai “savante”, dar ceea ce ştim este doar deznodământul de acum cunoscut.
