Teren fast la Belfast pentru tricolori?

0
305

România joacă în seara aceasta derby-ul grupei de calificare la Euro 2016, cu Irlanda de Nord

După cum arată ierarhia grupei F la jumătatea drumului spre Euro 2016, Irlanda de Nord – România este derby-ul ei, deşi la început preconizam că ne vom duela cu rivalii de tradiţie, ungurii, dar mai ales cu Grecia, care a fost cap de serie. La Bucureşti am câştigat 2-0, prin dubla lui Papp, într-un meci în care oaspeţii n-au arătat nimic, iar Sânmărtean i-a înşirat cum a vrut. Numai că veteranul mijlocaş absentează astăzi, aşa cum fac şi Marica, Tănase, Gardoş, Pantilimon, iar Raţ şi Andone aşteaptă ultimul antrenament pentru a primi OK-ul din partea medicilor. Iordănescu mai avea chiar şi ieri dileme în privinţa primului 11, având de ales între Săpunaru şi Papp, între Raţ şi Sepsi, între Torje şi Adi Popa, între Prepeliţă şi Hoban şi chiar între Keşeru şi Florin Andone. Ultimul ar fi preferat pentru a se lupta cu puternicii adversari, în condiţiile în care linia mediană are o medie de înălţime destul de scăzută.

Iordănescu: „Nu acest meci decide calificarea”

Selecţionerul Anghel Iordănescu, a declarat că pentru naţionala României următoarele trei meciuri sunt extrem de importante şi că nu crede că partida cu Irlanda de Nord va rezolva în mare parte problema calificării la Euro-2016. „Suntem încrezători chiar dacă avem aceste dificultăţi în a alcătui cel mai bun 11. Ne dorim să facem o partidă bună şi să rămânem în fruntea grupei. Următoarele trei jocuri sunt extrem de importante, deci nu cred că acest prim joc va rezolva în mare parte problema calificării. E cea mai complexă situaţie de când sunt selecţioner. Pentru că cea mai delicată a fost cea de acum mulţi ani, când am jucat fără 13 jucători în Armenia. Acum a fost o situaţie mai complexă şi includ aici programul, pentru că nu am putut să facem ceea ce ne-am dorit şi faptul că jucătorii au venit în etape la echipa naţională”, a declarat Iordănescu.

Burleanu: „Irlanda de Nord e favorită”

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că echipa naţională este „dată peste cap” de accidentările apărute în ultima perioadă, precizând însă că are încredere că jucătorii apţi pot obţine o victorie în partida cu Irlanda de Nord. „Accidentările ne dau peste cap. Cunoaşteţi situaţia accidentărilor. Dar avem speranţa că jucătorii care vor fi apţi de joc vor contribui la victorie. Întotdeauna la echipa naţională ai nevoie de jucători de aceeaşi valoare. Sunt foarte încrezător că jucătorii pe care îi avem astăzi îi pot suplini pe cei care sunt accidentaţi. Pe de o parte putem să spunem că suntem favoriţi. Dacă ne uităm la grupă e un punct care ne desparte, dar dacă ne uităm la accidentaţi şi la faptul că jucăm în deplasare şi venim după un campionat destul de difcil, jucătorii neavând posibilitatea să joace un meci amical precum nord-irlandezii, se poate spune că Irlanda de Nord este favorită”.

Irlanda de Nord – România

Astăzi, Belfast, Windsor Park, ora 21.45 (TVR 1)

Irlanda de Nord: Carrol – McLaughlin, Evans, McAuley, Baird – Ward, Davis, Brunt, Norwood – Lafferty, McGinn. Selecţioner: Michael O’Neill.

România: Tătăruşanu – Papp, Chiricheş, Dragoş Grigore, Raţ – Pintilii, Prepeliţă – Torje, Maxim, Chipciu – Keşeru. Selecţioner: Anghel Iordănescu.

Arbitru: Carlos Velasco Carballo (Spania).

Preliminarii Euro 2016, grupa F

Clasament

1. România      5          4          1          0          7-1       13

2. Irlanda N.    5          4          0          1          8-4       12

3. Ungaria       5          2          2          1          4-3       8

4. Finlanda      5          1          1          3          5-7       4

5. Ins. Feroe    5          1          0          4          2-7       4

6. Grecia          5          0          2          3          1-5       2

Celelalte meciuri din grupa F: Insulele Feroe – Grecia (ora 21.45), Finlanda – Ungaria (ora 19, Digisport 1)