Rooney, despre Cristiano Ronaldo: „E tipul de jucător care are nevoie de glorie personală”

0
375

Cupa Mondială nici n-a început bine, iar declarațiile războinice au şi început să apară. Acest lucru se întâmplă chiar şi între foşti colegi, care au posibilitatea să se înfrunte la turneul final din Brazilia.

 

Cel mai bun marcator în activitate din istoria lui Manchester UnitedWayne Rooney (foto), este de părere că se vorbeşte prea mult despre Cristiano Ronaldo, în dauna echipei naţionale a Portugaliei.

Mai mult, englezul şi-a înţepat fostul coleg de la Manchester United (2004-2009), despre care spune că trebuie mereu să iasă în evidenţă, în orice reuşită a formaţiei sale.

Atacantul reprezentativei Albionului a oferit câteva declaraţii extrem de interesante din cantonamentul englezilor din Brazilia.

“Nu sunt tipul de jucător care să aibă nevoie de glorie personală. Spre exemplu, Cristiano Ronaldo este acel tip de jucător. Eu sunt foarte fericit dacă învinge echipa, nu trebuie să fiu eu cel care iese în faţă. Pentru el, în schimb, sunt extrem de importante aceste momente, în care să iasă în evidenţă. Dacă mă pui să aleg între Balonul de Aur şi un trofeu cu Manchester United, mereu voi alege varianta a doua”, a spus Wayne Rooney.

Cristiano Ronaldo este văzut drept salvatorul Portugaliei, vedeta dintr-un lot mult inferior celui pe care îl are la dispoziţie la Real Madrid.

Presa engleză a notat că vorbele lui Rooney pot fi foarte bine illustrate şi de finala UEFA Champions League, atunci când lusitanul a marcat din penalty, în ultimele secvenţe ale partidei.

Deşi meciul era jucat, el a făcut un adevărat show, a fugit neînsoţit de colegi şi şi-a scos tricoul pentru a-şi arăta musculatura.