Grupa B începe cu finala de acum 4 ani

0
348

Spania şi Olanda se întâlnesc astăzi, de la ora 22 într-o reeditare a ultimului act din Africa de Sud

 

Spania a început şi a terminat Europeanul de acum doi ani contra Italiei. Ibericii au încheiat Mondialul de acum 4 ani învingând Olanda, aceeaşi naţională pe care o vor întâlni la debutul turneului din Brazilia. Un gol al lui Iniesta, în prelungiri, îi aducea „Furiei Roja” primul titlu mondial, cel pe lângă care „Portocala Mecanică” avea să treacă atunci pentru a treia oară în istorie. În 74 şi 78, generaţia lui Johann Cruyff se împotmolea în ultimul act de în faţa gazdelor Germania şi Argentina. Deşi nu este favorita principală în viziunea bookmakerilor, echipa lui Del Bosque este cea mai scumpă naţională, cei 23 de jucători din lot fiind cotaţi la 671 de milioane de euro, în timp ce batavii costă împreună doar o treime din valoarea adversarilor. Din echipa care juca finala acum 4 ani, Spania a adus în Brazilia cam acelaşi contingent. Sunt prezenţi Casillas, Ramos, Pique, Busquets, Xabi Alonso, Xavi, Pedro, Fabregas, Iniesta, Torres, Villa şi Navas, practic mai mult de un prim „11”, doar Capdevila şi Puyol ieşind din calcule. De partea cealaltă, olandezii îi mai au acum doar pe: De Jong, Robben, Sneijder, Kuyt şi Van Persie. Omul care a decis finala, Iniesta, este anunţat titular, ca şi De Jong şi Xabi Alonso, protagoniştii de acum 4 ani ai unei faze de K1 memorabile. Casillas îl va egala astăzi pe un alt portar iberic de legendă, Zubizarreta, la număr de prezenţe la Mondiale – 16, în topul goal-keeperilor fiind neamţul Maier, cu 19, în timp ce neamţul Shilton, francezul Barthez şi italianul Zoff au câte 17. „Casillas este căpitanul şi liderul, va bifa al cincelea mondial şi are un moral bun după câştigarea Cupei Regelui şi a Ligii Campionilor” îşi exprimă del Bosque încrederea în căpitanul său. Un record al Spaniei la Mondiale va stabili şi actualul selecţioner, care îl va egala la număr de meciuri pe Javier Clemente (8) şi îl va depăşi cu cel puţin alte două jocuri, programate în grupa B. ”Obiectivul nostru este victoria, dar este important în primul rând să nu pierzi la debutul într-un turneu final. Avem o echipă experimentată şi echilibrată, în nici un caz nu se poate spune despre noi că avem un stil defensiv” a spus selecţionerul Spaniei. Unul dintre liderii olandezilor, Arjen Robben, este obişnuit deja cu stilul tiki-taka de când Guardiola a preluat Bayern. „Brazilia, Argentina, Spania şi Germania sunt favorite la titlu. Pentru noi va fi greu şi în grupă, fiindcă întâlnim Spania, campioana mondială şi europeană, care a avut şi finalistele Champions League, Chile, o formaţie solidă, în special pe atac, şi Australia, o formaţie care stă foarte bine fizic. Noi avem mulţi tineri în echipă, care sunt însă foarte talentaţi şi alături de ei ne dorim să ne luăm revanşa pentru finala din Africa de Sud” spune Robben. Spania şi Olanda s-au întâlnit de 10 ori până acum, ibericii câştigând de 5 ori, iar batavii de 4 ori. Finala din 2010 a fost însă singura dispută directă de la un Mondial.

Grupa B

SPANIA – OLANDA

Stadion: Fonte Nova – Salvador, ora 22:00, TVR 1

Spania: Casillas – Azpilicueta, Sergio Ramos, Pique, Jordi Alba – Busquets, Xabi Alonso – Silva, Xavi, Iniesta – Diego Costa. Selecţioner: Vicente Del Bosque.

Olanda: Cillesen – Janmaat, De Vrij, Vlaar, Indi – Fer, De Jong, Blind – Robben, Sneijder, Van Persie. Selecţioner: Louis van Gaal.

Arbitru: Nicola Rizzoli (Italia).

Vidal, marea problemă la start pentru Chile

Chile este echipa care se poate interfera între favoritele Spania şi Olanda pe loc calificant, aşa că meciul cu naţionala „socceroos”, out-siderul grupei, este unul în care victoria este esenţială. Cele două formaţii s-au înfruntat de patru ori până acum, chilienii ieşind învingători de trei ori, iar echipa de la Antipozi o dată. Chile a terminat pe locul al treilea în preliminariile sud-americane, având al doilea atac, în urma Argentinei, iar tripleta Vidal-Sanchez-Vargas a fost letală. Marea problemă a „La Roja” este însă recuperarea mijlocaşului de la Juventus, Arturo Vidal, operat pe 7 mai la genunchi, dar care s-a antrenat în ultimele zile. Discipolul lui Marcelo Bielsa, Jorge Sampaoli, pare tentat mai degrabă să-şi menajeze starul pentru disputele cu Spania şi Olanda. O altă vedetă chiliană, Alexis Sanchez, musteşte însă de optimism înaintea debutului. „Chile poate câştiga Mondialul, dacă nu aş crede asta aş rămână să văd meciurile la televizor” spune atacantul Barcelonei. De partea cealaltă, „cangurii” se bazează în ofensivă pe veteranul Tim Cahill, care deţine recordul naţional de eficacitate, cu 32 de goluri în 68 de selecţii. „Suntem echipa căreia nu i se acordă nici o şansă în această grupă şi asta ne avantajează. Nu avem individualităţi, dar suntem o mare familie. Dacă vrem să producem surpriza, trebuie totuşi să jucăm ofensiv” spune fostul atacant al lui Everton, care acum evoluează în MLS, la New York Redbull. Pe de altă parte, veteranul Bresciano aşteaptă OK-ul pentru a intra, acuzând dureri de spate în ultima perioadă.

Grupa B

CHILE – AUSTRALIA

Stadion: Arena Pantanal – Cuiaba, ora 1:00, TVR 1

Echipe probabile

Chile: Herrera – Medel, Silva, Rojas – Isla, Diaz, Carmona, Beausejour – Valdivia, A. Sanchez, Vargas. Selecţioner: Jorge Sampaoli.

Australia: Ryan – Franjici, Spiranovici, Wilkinson, Davidson – Milligan, Bresciano, Vidosici – Jedinak, Cahill, Oar. Selecţioner: Angelos Postecoglou.

Arbitru: Noumandiez Doue (Coasta de Fildeş).

Mexicul, fără „Chicharito” în primul „11”?

Al doilea meci al grupei A este unul între două echipe care au avut mereu apariţii spectaculoase şi exotice la turneele finale. Mexicul nu a învins până acum niciodată o echipă africană la Cupa Mondială, iar aceasta va fi partida cu numărul 50 pentru formaţia nord-americană la turnee finale. Pe de altă parte, „Leii neîmblânziţi”’ au pierdut ultimele patru meciuri jucate la Mondiale. Singurul joc direct, disputat în 1993, la Los Angeles, a fost adjudecat de Mexic cu 1-0. Meciul de pe „Estadio des Dunas” va avea loc la ora locală 13, când temperatura este foarte ridicată, dar jucătorii ambelor echipe sunt obişnuiţi oarecum să evolueze în astfel de condiţii. Camerunezii au ajuns cu întârziere în Brazilia, după ce jucătorii nu s-au înţeles cu oficialii în privinţa primelor pe care le vor încasa pentru participarea la CM 2014. „Suntem, în mare, acelaşi grup din 2010, dar, evident, mai experiementat, mai matur, iar selecţionerul Finke a insistat mult pe disciplină, în lot şi în joc, pe unitatea grupului. În acelaşi timp, este un tip cu care se poate discuta. Meciul cu Mexic este unul de 6 puncte, ca şi cel cu Croaţia, cine se impune poate urma Brazilia în optimi” spune mijlocaşul lui Rennes, Jean Makoun. Va fi interesant de constatat dacă selecţionerul mexican, Miguel Herrera, îl va sacrifica pe golgheterul Javier „Chicharito” Hernandez, acesta urmând astfel să rateze întâlnirea de Premiere League cu Sammy Eto’o. „Nu mă consider un titular de drept, dar în aceaşi timp nici o rezervă de profesie. Am o foame de fotbal şi îmi doresc să prind cât mai multe minute pe teren la acest Mondial” spune atacantul lui Manchester United.

Grupa A

MEXIC – CAMERUN

Stadion: Estadio das Dunas – Natal, ora 19:00, TVR 1

Mexic: Ochoa – Aguilar, Marquez, F. Rodriguez, Moreno, Guardado – Herrera, Vasquez, Aquino – Peralta, Giovanni Dos Santos. Selecţioner: Miguel Herrera.

Camerun: Itandje – Nyom, N’Koulou, Chedjou, Assou Ekotto – Mbia, Alex Song, Makoun, Enoh – Eto’o, Webo. Selecţioner: Volker Finke.

Arbitru: Wilmar Roldan (Columbia).

Foto: chicharito