Primăria Craiova cumpără 50 de autobuze noi

0
400

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, ieri, că Primăria Craiova a lansat licitaţia pentru cumpărarea unui lot de 50 de autobuze noi, de mare capacitate. Mijloacele de transport în comun ar trebui să ajungă în trafic până la sfârşitul acestui an, iar călătorii care vor urca în ele nu vor suporta majorări de preţ la bilete. Directorul regiei a subliniat faptul că este cea mai consistentă investiţie care se face în parcul auto din toată istoria instituţiei. 

După mulţi ani de aşteptare, se pare că şi călătorii din Craiova vor avea parte de condiţii mai bune de transport în comun. Primarul Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, ieri, că municipalitatea a început toate procedurile pentru cumpărarea a 50 de autobuze noi, lansând cererea pe site-ul de licitaţii electronice şi aşteptând acum să curgă ofertele din partea firmelor auto. „Ştirea ar fi aceea că este primul an în care avem o rectificare bugetară pe plus: 8 milioane de lei. Şi asta ne dă nouă posibilitatea să cumpărăm mai multe autobuze faţă de cât ne propusesem la începutul anului. Sigur că ne dorim schimbarea întregului parc auto, care înseamnă aproximativ 250 de autobuze şi 50 de tramvaie. Dar asta, aşa cum am promis-o, o vom face cu fonduri europene, după deschiderea exerciţiului 2014-2020. Însă considerăm că nu putem să aşteptăm până la deschiderea acestui exerciţiu financiar, care ar însemna că, la anul, noi abia să depunem proiectele, prin anul 2015 abia să începem licitaţii, iar în 2016 să avem autobuzele respective. Ori în condiţiile în care parcul arată aşa cum arată, nu puteam să aşteptăm până atunci fondurile europene şi era obligatoriu să achiziţionăm 50 de autobuze noi acum. Mai ales că linia de tramvai, care e nemodernizată de aproape 30 de ani, face de asemenea manieră încât să preluăm transportul public mai mult cu autobuzele”, a explicat primarul Craiovei.

Olguţa Vasilescu: „Nu ne permitem să cumpărăm autobuze vechi!”

Edilii craioveni îşi doresc ca aceste autobuze să ajungă cât mai repede la Craiova pentru a fi introduse apoi în trafic. „Probabil că până la finalul anului vom avea o parte dintre autobuze. Sigur că una dintre condiţiile din caietul de sarcini este să livreze cât mai repede pentru că nu putem să aşteptăm să le producă acum firmele respective. Probabil că cei care le au deja pe stoc vor obţine un punctaj mai mare”, a menţionat Olguţa Vasilescu. Edilul Craiovei a arătat însă că lucrul cel mai important este că autobuzele vor fi noi, şi nu vechi, aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi. «Noi am văzut până acum, în piaţă, mai multe autobuze, au venit câţiva care ne-au şi plimbat prin Craiova ca să ne arate cum funcţionează … Important este să fie noi, pentru că nu mai putem să ne permitem „luxul” de a lua autobuze vechi dintre care jumătate să treacă, încă de a doua zi să aglomereze parcul auto şi să nu poată niciodată să iasă pe străzi pentru că sunt în perioada de casare, aşa cum s-a întâmplat pe perioada vechii administraţii când s-au achiziţionat câteva autobuze. Cea mai mare parte nu a putut să fie folosită niciodată, în schimb le plătim acum cu toţii din bugetul local», a mai spus primarul Olguţa Vasilescu.

Leasing pe 5 ani

Autobuzele vor fi cumpărate în leasing, pe 5 ani, cu un avans de 6 milioane de lei. Şi prima tranşă de bani, ca şi ratele ulterioare vor fi plătite cu bani de la bugetul local. „Este o achiziţie pe leasing cu o cotă de avans şi urmează ca anual să se aloce sumele pentru ratele care vor rezulta în urma licitaţiei. Nu putem să ştim cât vor fi, dar banii îi avem anul acesta pentru a plăti avansul şi de aici încolo, pe o perioadă de 5 ani, o să se prevadă de la buget banii pentru rate”, a explicat Radu Preda, directorul RAT Craiova. Potrivit acestuia, autobuzele trebuie să aibă instalaţii de aer condiţionat şi să fie foarte încăpătoare. „Trebuie să aibă AC, asta e o chestiune pe care nu o discutăm, să aibă o capacitate de transport mare, undeva la peste 80 de persoane. Deci vrem autobuze mari pentru că, în relaţia de concurenţă în care ne aflăm, noi chiar dorim să venim cu condiţii care să le asigure cetăţenilor servicii de calitate”, a precizat Preda.

Fără scumpiri de bilete

Achiziţia celor 50 de autobuze noi este considerată drept cea mai mare de la înfiinţarea RAT Craiova încoace. Pe de altă parte, conducerea regiei ia în calcul şi faptul că lotul acesta de mijloace de transport în comun va ieşi în evidenţă în parcul auto extrem de învechit pe care îl are la dispoziţie. „Se face cea mai mare achiziţie de autobuze care s-a făcut vreodată, chiar şi de pe vremea lui Ceauşescu. Niciodată la RAT nu s-au luat 50 de autobuze noi, e o chestiune de domeniul premierelor istorice. Ştiu că o să fiu parafrazat şi luat în derâdere de o pate a presei, dar asta e adevărul”, a spus Radu Preda. Întrebat dacă investiţia se va resimţi în preţul biletelor, acesta a spus că nu vor fi scumpite tichetele de călătorie odată cu introducerea noilor autobuze. „În momentul de faţă, investiţia cu autobuzele nu se va resimţi în preţul biletelor pentru că e un efort pe care îl face municipalitatea şi noi încercăm să ţinem costurile la un nivel rezonabil”, a menţionat directorul RAT Craiova.