Impozitarea cu 85% a salariilor compensatorii: una a aprobat Guvernul, alta a apărut în Monitorul Oficial

0
305
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că în cursul zilei Corpul de Control al Guvernului va face verificări privind modificarea deciziei Executivului de impozitare cu 85% a salariilor compensatorii pe care şi le-au acordat membrii fostelor comisii de supraveghere care au format Agenţia de Supraveghere Financiară (ASF) – Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, – în condiţiile în care forma ordonanţei publicată în Monitorul Oficial nu se referă doar la aceşti foşti membri, ci la toţi angajaţii cu funcţii de conducere şi persoanele care sunt numite în calitate de membru în consilii de administraţie şi consilii de conducere, de aici rezultând că se aplică atât la nivelul întregului sector de stat, cât şi pentru mediul privat, la încetarea contractului de muncă înainte de termen. „Vorbim de cele trei comisii care au existat până la momentul la care s-au unit în ASF, şi anume CSA, CNVM şi Pensii Private. Acel impozit de 85% se aplică la cei care au făcut parte din aceste trei comisiii şi care şi-au votat singuri 20 sau nu ştiu câte zeci de salarii compensatorii”, a explicat ieri Ponta. Ca lucrurile să fie clare, premierul a prezentat şi forma ordonanţei aprobată de Guvern: „Văd că adoptăm în Guvern acte normative şi, după aia, se publică altfel. Vreau să trag un semnal de alarmă foarte serios pentru toţi miniştrii: noi degeaba decidem în şedinţa de guvern, că ne conduc funcţionarii. Am în faţă textul decis în Guvern: «Prin excepţie de la prevederile privind Codul Fiscal, cota de impozit de 85% pentru veniturile reprezentând sume compensatorii, cu ocazia încetării contractului de muncă, angajaţilor cu funcţii de conducere şi persoanelor care sunt numite în calitatea de membru în consilii de conducere din cadrul ASF şi din cadrul autorităţilor care se reorganizează prin ordonanţa de înfiinţare a ASF». Deci, asta am adoptat noi în şedinţa de guvern, la Monitorul Oficial a mers altceva.  Aveţi mare grijă, vreau să şi dăm afară pe cine dintre funcţionari se crede mai deştept decât Guvernul, dar să ştiţi că nu e un caz izolat: e valabil şi în Secretariatul General al Guvernului, şi la dumneavoastră. Vreau să vă conduceţi ministerele, să vă faceţi ordine, să-i supravegheaţi şi să-i daţi afară, că Legea funcţionarului public permite, din păcate, să faci o mulţime de gafe şi tot să rămâi în funcţie, dar sunt convins că există şi posibilităţi legale de a-i sancţiona pe cei care ne pun în situaţii penibile”, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de ieri a Guvernului. Impozitarea cu 85% a sumelor compensatorii va fi aplicată numai în cazul foştilor membri ai comisiilor din care a fost formată ASF, nu şi în mediul privat, a susţinut şi marţi, de la Berlin, premierul Victor Ponta, adăugând că Ionel Bănculescu, consilierul său pe probleme economice care a vorbit pe această temă, nu ştia ce a fost adoptat în Guvern. Acesta a susţinut că impozitarea cu 85% a sumelor compensatorii acordate tuturor membrilor din consilii de administraţie şi de conducere este normală, deoarece şi în mediul privat există un „obraz gros”. „Era normal să se ia o măsură care să nu discrimineze un anumit sector. Puneţi-vă în locul acţionarilor unei bănci care trebuie să suporte salarii de milioane de euro pentru cei care pleacă din sistem pe diverse motive şi veţi constata că asocierea este tot cu obrazul gros. Este un obraz gros la stat şi un obraz gros la privat. Când era mai greu României, Uniunii Europene şi Statelor Unite ale Americii datorită crizei se găseau personaje care să încaseze milioane de euro care veneau tot de la noi, de la consumatori, fie că plăteam un credit cu o dobândă mai mare sau o asigurare mai mare, şi atunci este normal ca cei 85% să atingă inclusiv mediul privat, pentru că nu atinge partea de performanţă, ci o excepţie”, a spus Blănculescu la Realitatea TV.