Eleva Adela Popi, laureată a Concursului Internaţional ,,Jeunes Plumes Francophones’’

1
919

La Universitatea Naţionala de Apărare  ,,Carol I” din Bucureşti,  în prezenţa  reprezentanţilor Lions Clubs International, Guy Grienche, responsabil cu parteneriatul Lions Roumanie-Lions France Sud Ouest, şi Michel Gelis, guvernatorul Districtului 103 Sud-Ouest, a avut loc festivitatea de premiere  a celor nouă elevi români, selectaţi  pentru faza internaţională  a concursului  „Jeunes plumes francophones”. Organizatorii au fost impresionaţi de numărul mare de participanţi români, în jur de 120.  Printre cei nouă elevi români, calificaţi pentru semifinale se afla şi Adela Popi, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Naţional ,,Fratii Buzeşti” din Craiova.

Adela Popi

Concursul, aflat la prima ediţie, s-a adresat adolescenţilor cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani şi a avut ca temă redactarea în limba franceză a unei scrisori pe tema prieteniei.,,Francofonia nu este o limbă, ci o civilizaţie”, spunea André Malraux. Obiectivul concursului este acela de a valoriza francofonia, vector al valorilor umaniste, şi de a încuraja învăţarea limbii franceze.

150 de lucrări

„Jeunes plumes francophones” este o extindere, către o altă categorie de vârstă, a interesului manifestat de Lions Clubs pentru a promova tinere talente în domeniul creaţiei literare concretizat deja prin concursul „Prix national de littérature”.  Juriul a fost format din profesori de limba franceză, scriitori, sub patronajul academicianului René Obaldia. În urma lecturii celor 150  de lucrări trimise de participanţi din România, Spania, Portugalia, Lituania, Republica Cehă şi Chile, Adela Popi a fost desemnată laureata concursului – faza internaţională. Premiul al II-lea a fost acordat unui candidat din Lituania, iar Premiul al III-lea a fost obţinut de un adolescent din Spania.

Decernarea a avut loc la Metz-Franţa

Decernarea premiilor pentru etapa internaţională a avut loc la Metz, Franţa, în ziua de 25 mai 2013, cu ocazia reuniunii naţionale a Lions Clubs Franţa. Atât lucrarea, cât şi discursul laureatei au emoţionat publicul francez. Pasiunea pentru lectură a câştigătoarei va fi pe deplin satisfăcută prin cadoul ce a însoţit Premiul I: un e-book. Adolescenta nu se află la primul ei succes: în cei trei ani de gimnaziu a obţinut mai multe Premii I la concursuri de limba franceză judeţene şi naţionale, printre care „De la lecture avant toute chose”, „Francophones Franco-fans”, „Fête de la francophonie”, „ Dis-moi dix mots semés en Roumanie”  şi „Cangurul lingvist”.

1 COMENTARIU

  1. Felicitari laureatei Adela Popi pentru performanta de a-si fi inscris numele,la 14 ani,intr-un concurs de anvergura internationala si mult succes in continuare !

    Am convingerea ca palmaresul Adelei va fi fi din an in an tot mai bogat!

Comments are closed.