Copiii din Siria sunt torturaţi în detenţie, măcelăriţi în masacre şi folosiţi ca scuturi umane, se arată într-un raport al Reprezentantului special al ONU pentru Copii şi Conflicte Armate, Radhika Coomaraswamy (foto) a declarat pentru BBC că echipa ei s-a întors din Siria cu informaţii „îngrozitoare”, adăugând că nu a mai văzut o situaţie similară, în care copiii nu numai că nu sunt protejaţi, ci chiar sunt ţinte în conflictelor. „Mulţi foşti militari vorbesc despre atacuri în zonele civile, despre copii, copii mici ucişi şi mutilaţi”, a declarat ea. „Avem, de asemenea, mărturii şi am văzut copii care au fost torturaţi şi care poartă urmele torturii. Am auzit de copii puşi pe tancuri şi folosiţi ca scuturi umane, pentru ca tancurile să nu fie atacate, iar acest lucru ni l-au povestit unii copii”, a explicat ea.
Ea a criticat şi Armata Siriană Liberă pentru că a pus copiii în pericol. „Pentru prima dată am auzit de copii recrutaţi de Armata Siriană Liberă pentru slujbe medicale, dar tot pe linia frontului”, a adăugat oficialul ONU.
Coomaraswamy a declarat că suferinţele suportate de copii în Siria sunt neobişnuite chiar şi pentru un conflict. „Suntem cu adevărat şocaţi. Uciderea şi mutilarea copiilor în schimburi de focuri este un lucru cu care ne confruntăm în multe conflicte, dar această tortură a copiilor în detenţie, copii cu vârste mai mici de zece ani, este ceva extraordinar, ceva ce nu am văzut în alte locuri”, a continuat ea. Potrivit acesteia, în masacrele recente au fost executaţi copii sub zece ani, ceea ce a făcut-o să repete: „Astfel de lucruri nu le vedem în altă parte”.