Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Victor Babeș” va fi reabilitat prin accesarea unor fonduri europene, valoarea totală a proiectului depășind 20,6 milioane de lei. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat finalizarea proiectului de renovare și reabilitare energetică a unității medicale.
Proiectul a fost realizat prin accesarea de fonduri europene nerambursabile și a vizat două corpuri de clădire ale unității medicale, unde au fost efectuate lucrări ample de modernizare și creștere a eficienței energetice. ”Investiția a vizat două corpuri de clădire ale spitalului și a inclus lucrări ample de modernizare: izolarea termică a clădirilor, înlocuirea tâmplăriei, schimbarea instalațiilor sanitare, termice și electrice, modernizarea instalațiilor de curenți slabi și montarea unui sistem de iluminat LED eficient energetic”, a precizat Lia Olguța Vasilescu. Aceste lucrări contribuie atât la reducerea consumului energetic, cât și la îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical.
Modernizare completă
Au fost realizate lucrări complexe de renovare, care au condus la modernizarea spitalului. ”Pentru reducerea consumului și creșterea independenței energetice, au fost instalate panouri solare pentru apă caldă menajeră și panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice necesare spitalului”, a menționat primarul Craiovei. Totodată, au fost construite scări exterioare pentru evacuarea pacienților în situații de urgență, inclusiv în caz de incendiu.
Finanțarea proiectului
Conform datelor publicate de Primăria Craiova, valoarea totală a proiectului este de 20.688.226,98 lei. Finanțarea a fost asigurată astfel: 12.779.792,67 lei din Fondul European de Dezvoltare Regională; 1.954.556,53 lei din bugetul național; 300.701 lei cofinanțare a Consiliului Local Craiova; 5.653.176,78 lei reprezentând cheltuieli neeligibile și TVA. Spitalul „Victor Babeș” beneficiază acum de infrastructură modernizată, eficiență energetică îmbunătățită și sisteme adaptate cerințelor actuale din domeniul sănătății.
Lucrări recepționate
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a făcut o vizită la fața locului împreună cu managerul spitalului, Adina Mirea, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, și directorul general adjunct Marius Vărgatu, alături de echipa Autorității de Management. Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia menționează că ”rezultatul uneia dintre cele mai importante investiții realizate de Primăria Municipiului Craiova în infrastructura medicală din oraș poate fi văzut la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Victor Babeș”, unde corpurile modernizate arată complet diferit față de imaginea de acum câțiva ani.” Lucrările au fost deja recepționate, proiectul fiind acum în etapa finală de dotare. “Reabilitarea acestor clădiri înseamnă condiții mai bune pentru pacienți, un consum redus de energie și spații moderne pentru desfășurarea actului medical. Astfel de proiecte sunt un exemplu și arată foarte clar cât de importante sunt fondurile europene pentru dezvoltarea infrastructurii medicale”, a declarat directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan.















