Bergodi a ajuns la Craiova şi a intrat în carantină

0
637

Noul antrenor al Universităţii Craiova, Cristiano Bergodi, a ajuns în Bănie, unde va intra în carantină pentru 2 săptămămâni. Cristiano Bergodi, însoţit de secundul său, Luigi Ciarlatini, a fost nevoit să parcurgă un drum la fel de complicat ca şi compatriotul său, portarul Mirko Pigliacelli, ajuns de câteva zile la Craiova. Antrenorul a schimbat 3 avioane, pe itinerariul Roma-Frankfurt-Lisabona-Bucureşti, şi apoi 4 ambulanţe pentru a ajunge la Craiova, dimineaţa, în jurul orei 5.

„Drumul a fost un masacru. Am făcut o zi şi jumătate de la Roma, am schimbat 4-5 ambulanţe numai de la Bucureşti la Craiova. În această perioadă privesc meciurile echipei şi pregătesc antrenamentele. Nu am apucat să vorbesc cu băieţii, le.am dat numai un mesaj pe grupul de whattsapp, că ne vom vedea la finalul perioadei de carantină. Evident, CFR Cluj va fi cea mai importantă rivală a noastră în lupta pentru titlu. Noi vom avea un mare handicap, fiindcă nu avem fanii alături, pentru celelalte echipe nu este un dezavantaj la fel de mare” a spus Bergodi, la sosirea în Bănie.