Potrivit IPJ Dolj, ieri, ora 16.15, Răducu I., de 48 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice ( 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat) în dreptul Hotelului „Sidney”, nu a păstrat o distanţă regulamentară faţă de autoturismul condus de Florin I., de 30 de ani, din Craiova cu care a intrat în coliziune, ricoşând într-un alt autoturism condus în aceeaşi direcţie de Emil P., de 28 de ani, din comuna Robăneşti, Dolj pe care l-a proiectat pe trecerea de pietoni unde a accidentat-o pe Nicoleta P., de 38 de ani, din comuna Cârcea, Dolj. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a doljencei de 38 de ani şi rănirea uşoară a şoferului vinovat de producerea accidentului. Poliţiştii rutieri au întocmit în cauză dosar de cercetare penală şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice.