Bărbatul care a înjunghiat vânzătoarea unui magazin din Craiova menţinut după gratii şi trimis în judecată

0
344

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au menţinut, ieri, măsura arestării preventive faţă de Florian Ilie, doljeanul de 52 de ani care, la sfârşitul lunii februarie, a înjunghiat-o pe angajata unui magazin din apropierea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, o tânără de 25 de ani. Bărbatul le declarase atunci anchetatorilor că voia să ajungă în spatele gratiilor, pentru că nu avea din ce trăi. Acum, dosarul în care este acuzat de tentativă de omor calificat şi tâlhărie calificată, este analizat de judecătorii de la Tribunalul Dolj în procedura camerei preliminare.

tribunal (1)Reamintim că, luni, 29 februarie a.c., în jurul orei 8.00, poliţiştii din cadrul IPJ Dolj – Serviciul de Investigaţii Criminale, au fost anunţaţi că Raluca Ciucă, în vârstă de 25 de ani, vânzătoare la SC Rad Mar Exim SRL Craiova, un magazin general din vecinătatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, a fost înjunghiată de o persoană necunoscută care a sustras două pachete de ţigări şi o pâine. În urma anchetei demarate de poliţişti şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, oamenii legii au stabilit că Florian Ilie, de 52 de ani, în jurul orei 7.40, a mers la magazinul alimentar aparţinând SC Rad Mar Exim SRL Craiova, situat în apropierea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde vânzătoare era persoana vătămată Ciucă Raluca în vârstă de 25 ani. Inculpatul i-a cerut două pachete de ţigări marca Viceroy şi o pâine, iar când tânăra l-a anunţat că trebuie să plătească de 29 lei, acesta a scos din buzunarul drept al hainei un cuţit şi i-a aplicat o lovitură cu acest obiect în zona abdominală (flanc stâng). Tânăra a încercat să-l împiedice să plece din magazin cu aceste bunuri, însă nu a reuşit. Inculpatul a părăsit magazinul având asupra sa cele două pachete de ţigări şi pâinea şi s-a deplasat în mai multe zone din Craiova, iar în jurul orelor 14.00, a mers la Secţia 1 Poliţie Craiova, unde le-a spus lucrătorilor de poliţie despre fapta comisă. Tânăra a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, iar în timpul audierii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj inculpatul a declarat că nu are nici o sursă de venit şi a recunoscut săvârşirea agresiunii asupra tinerei, explicând că vrea să ajungă la puşcărie. Florian Ilie a fost reţinut pentru 24 de ore, pe 29 februarie, iar pe 1 martie a fost arestat preventiv pe 30 de zile pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi tâlhărie calificată.

Ieri, judecătorii Tribunalului Dolj au menţinut măsura arestării preventive faţă de Florian Ilie. Dosarul în care bărbatul a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat şi tâlhărie calificată s-a înregistrat la Tribunalul Dolj pe 18 aprilie a.c. şi a intrat în procedura camerei preliminare.