În perioada 05.04-08.04.2022 , a avut loc la nivel naţional, sub coordonarea Inspecției Muncii, „Campania Naţională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea modului în care se respectă dispoziţiile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniile fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase- cod caen 107 si comert cu amanuntul al pâinii, produselor de patiserie şi produselor zaharoase, în magazine specializate- cod CAEN 4724”. ITM Dolj a efectuat controale în acest sens şi a aplicat şi sancţiuni.
La nivelul judeţului Dolj, în domeniile menţionate, sunt înregistraţi în baza de date REVISAL, organizată la nivelul Inspecției Muncii, un număr de 295 angajatori activi, cu un număr total de 2.512 salariaţi. Din totalul de 295 angajatori activi, cinci unităţi au peste 50 de salariaţi, 17 unităţi au între 21 si 50 de salariaţi, iar restul au sub 21 de salariaţi activi, după cum a precizat Cătălin Mohora, inspector – şef al ITM Dolj.
Principale obiective ale acțiunilor de control desfășurate în cadrul Campaniei în domeniul relatiilor de muncă au fost:
- Identificarea și combaterea muncii nedeclarate si luarea masurilor care se impun;
- Identificarea angajatorilor care utilizeaza nelegal munca copiilor si a tinerilor;
- determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare,de a le inregistra in REVISAL si de a le transmite la inspectoratul teritorial de muncă in a carui raza teritorială angajatorul işi are sediul social.
In domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-a urmarit identificarea neconformitatilor legate de echipamentele de muncă,de echipamentele individuale de protecţie, lucrul cu substante chimice existente instructiunile de lucru precum şi starea de sănătate a lucratorilor .
La nivelul județului Dolj, pentru realizarea obiectivelor campaniei, inspectorii de muncă au efectuat 82 acţiuni de control unde s-au constatat 61 deficienţe, inspectorii dispunand măsuri de remediere şi s-au aplicat 44 sancțiuni contravenționale,din care 8 amenzi în valoare de 67.000 lei(o amenda de 20.000 lei a fost aplicata pentru neincheierea in forma scrisa a contractului individual de munca) si 36 avertismente.
Principalele deficiențele identificate:
– nelegarea la centura de impamantare a echipamentelor electrice;
– lipsa unei instruiri adecvate din punct de vedere al sanatatii si securitatii in munca;
– medicina muncii neefectuata;
– nerespectarea prevederilor privind repausului săptămânal;
– neevidențierea corectă a timpului de lucru la contractele cu timp partial;
– munca nedeclarata;
– lipsa evidenta timp de munca la punctul de munca controlat.