Angajaţii Complexului Energetic Oltenia vor intra în şomaj tehnic, prin rotaţie

0
582

Cei aproximativ 13.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor intra în şomaj tehnic, prin rotaţie, începând de astăzi şi până pe 7 iunie, măsura fiind luată în urma reducerii semnificative a vânzărilor de energie electrică şi, implicit, a veniturilor companiei. În perioada ianuarie – martie, CE Oltenia a înregistrat o reducere semnificativă a vânzărilor de energie electrică, respectiv a veniturilor companiei, ce se va accentua în lunile următoare. “În acest sens, s-a stabilit la nivelul fiecărei entităţi organizatorice schema minimă de personal care poate asigura desfăşurarea activităţii în condiţii de siguranţă şi întreruperea/reducerea temporară a activităţii societăţii în perioada 13 aprilie – 5 iunie, ce va avea ca efect programarea, în acest interval, a unui număr de minim 17 zile lucrătoare în şomaj tehnic /salariat, într-o singură tranşă sau în cel mult două tranşe. În intervalul 13 aprilie – 10 mai vor intra în şomaj tehnic un număr de 6.532 de salariaţi din totalul de 12.860, urmând ca restul salariaţilor să intre în şomaj tehnic în intervalul 11 mai – 7 iunie”, se precizează în comunicatul CEO.