Elevi craioveni, la formare profesională în Spania

0
403

20170321_131532 Elevi de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova (profil Turism şi Servicii si Industrie alimentara), însoţiţi de prof. Laura  Duţescu (responsabil de proiect) şi prof. Ana Floarea Ică Macicaş (membru al echipei de implementare), au efectuat, în perioada 12 martie – 2 aprilie 2017, un stagiu de formare profesională la Centro Superior de Hosteleria Mediterraneo din Valencia, Spania, în cadrul proiectului “Valorizarea stagiilor de formare internaţionale pe piaţa muncii într-o Europă în continuă schimbare”. Ei au învăţat să pregătească diverse sortimente de mâncăruri şi băuturi şi modalităţi de aplicare a măsurilor de igienă şi protecţia mediului în industria alimentară. De-a lungul întregului stagiu, elevii au fost evaluaţi zilnic de profesorii însoţitori şi de tutorele de stagiu.