Evenimentul organizat de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” în parteneriat cu Departamentul de Istorie şi Relaţii Internaţionale al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative în perioada 10-13 aprilie, sub genericul Conferinţa Internaţională “Politică. Diplomaţie. Cultură”, a continuat şi ieri, reunind la Craiova, pentru a treia zi, academicieni, cercetători, profesori universitari şi personalităţi ale lumii ştiinţifice, din ţară şi din străinătate.
Prezent la deschiderea lucrărilor Conferinţei Internaţionale “Politică. Diplomaţie. Cultură”, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a vorbit despre realizările Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”, precum şi despre lucrurile pe care administraţia publică le-a făcut pentru a susţine domeniul cultural în Craiova. “Ceea ce face Lucian Dindirică (n.r. – Directorul Bibliotecii Judeţene) depăşeşte cadrul unei biblioteci, iar prezenţa dumneavoastră aici ne umple inima de bucurie şi ne face să avansăm în proiectele noastre din domeniul cultural. Astfel de proiecte au fost investiţiile făcute la Casa Băniei. Am putut reabilita Muzeul Olteniei cu bani europeni, am reuşit să mai construim o secţie de muzeu, am investit în Muzeul de Artă căruia în vom da drumul curând. Investiţiile pe care le-am făcut în mod repetat la Biblioteca Judeţeană dau rezultate. S-au întâmplat lucruri foarte frumoase. Vreau să vă spun că prin ceea ce am făcut, suntem printre primele judeţe la atragerea fondurilor europene, se întâmplă lucruri speciale în Dolj şi este doar un început”, a afirmat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
“Sunt uimit de extraordinarul progres pe care l-a făcut mediul universitar craiovean”
La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a referit la actualele controverse existente la nivelul construcţiei europene, vorbind despre riscurile de natură socială accentuate de criza economică, despre identitatea europeană şi rolul sporit al diplomaţiei parlamentare în stabilirea unei ordini durabile de securitate democratică şi în consolidarea rolului global al Uniunii Europene. “Sunt voci care spun cu satisfacţie că s-a sfârşit cu statul asistenţial european, model care a oferit Europei Occidentale timp de câteva decenii prosperitate şi pace socială. Însă cu ce va fi înlocuit? Ce fel de Europă ne dorim? Aici trebuie să răspundă cetăţenii. Nu putem găsi soluţii doar în baza unor negocieri cu uşile închise. O uniune politică ar trebui să se dezvolte de jos în sus, de la cetăţeni la state şi de la state la Comunitate. Integrarea nu trebuie să fie un scop în sine, ci trebuie să ajute oamenii. Europenii au nevoie, acum, în primul rând de securitate socială şi de locuri de muncă. Au nevoie de solidaritate”, a declarat Valeriu Zgonea. De asemenea, acesta a scos în evidenţă munca depusă de managerul Bibliotecii Judeţene: “Eu sunt uimit de extraordinarul progres pe care l-a făcut mediul universitar craiovean. Dezbaterile de aici vor avea şi un rezultat real, trebuie să spun însă că suntem un pic în întârziere faţă de alte zone. Îl felicit pe Lucian Dindirică pentru tot ce a realizat şi sunt onorat să fiu azi în Craiova”, a afirmat Valeriu Zgonea.
Prof. univ. dr. Radu Ciuceanu, preşedintele Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului:
“Gândul meu este să vă aduc aminte că a existat un trecut al acestui oraş şi să vi-l prezint, trecutul fiind un zăcământ de informaţii. Mă simt dator să vă aduc aminte că nu am fost un oraş lipsit de iniţiative şi dovezile au fost culese”.