Prozator, dramaturg, eseist şi poet, dar şi scenarist de film, academicianul Dumitru Radu Popescu se va afla, peste o săptămână, la Craiova, la invitaţia Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. În cadrul seriei de evenimente organizate de instituţie sub genericul „Întâlnirile SpectActor”, scriitorul va susţine conferinţa intitulată „Nu ştiu nimic”. Aceasta va avea loc duminică, 21 aprilie, de la ora 11.00, va fi găzduită de Sala „I.S. Sîrbu” a TNC şi moderată de Nicolae Coande. Doritorii îşi pot procura bilete de la Agenţia teatrului: costă 15 lei, iar pentru elevi şi studenţi – 10 lei.
Dumitru Radu Popescu s-a născut la 19 august 1935, în localitatea Păuşa, din judeţul Bihor. A studiat trei ani medicina la Cluj-Napoca (1953 – 1956), urmând apoi, tot aici, cursurile Facultăţii de Filologie, absolvită în 1961. Corector, apoi redactor la „Steaua”, din 1970 a fost redactor-şef la „Tribuna”, ulterior redactor-şef la „Contemporanul” (din 1980) şi la „România literară” (1988 – 1989). Secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Cluj, membru în Biroul Uniunii Scriitorilor din România, între 1981 şi 1989 a ocupat funcţia de preşedinte al USR. În 1997 a devenit membru corespondent al Academiei Române, apoi academician. Actualmente este director general al Editurii Academiei Române.
A debutat în 1953, cu versuri, în „Crişana” (Oradea), colaborând susţinut, mai ales cu proză, la „Steaua” şi la numeroase alte periodice. În 1958 i-a apărut primul volum, „Fuga”, urmat, an de an, de noi culegeri de proză scurtă şi mai ales de multe romane şi piese de teatru, precum şi de eseuri şi poezii.
Colaborarea dramaturgului Dumitru Radu Popescu cu Naţionalul craiovean datează de vreme îndelungată. În 1975 instituţia îi punea în scenă piesa „Aceşti îngeri trişti”, în regia lui Mircea Cornişteanu, urmată de alte scrieri: în 1980 avea loc premiera cu „Hoţul de vulturi” (regia: Georgeta Tomescu), în 1989 – „Piticul din grădina de vară”, în regia lui Silviu Purcărete, iar în 2000 era prezentat spectacolul „Regii peţitori” (regia: Mircea Cornişteanu).